Sunt într-o perioadă a vieții în care, în sfârșit, încep să am grijă de corpul meu cu blândețe, cu iubire, cu răbdare pentru tot ce m-a ajutat să realizez, până aproape de 40 de ani: am născut 6 copii, i-am crescut, am îngrijit casa și grădina, am muncit fizic și intelectual, mult peste puterile mele și uneori am tras de el spre epuizare. Este timpul să-i dau înapoi grijă, iubire și atenție.
Vara aceasta am avut mai mult timp să mă observ, să văd unde sunt, ce-mi lipsește în trup și să studiez metode de compensare. O urmăresc de câțiva ani pe Barbara O’Neill, o australiancă înțeleaptă, dar abia acum am înțeles-o. Am găsit în multele ei video-uri și articole câteva soluții pentru problemele mele și după o comandă la Vegis, m-am apucat de iubit un corp neglijat:
Niciodată nu am avut un păr bogat, de Rapunzel; firul e subțire, ușor ondulat, cade mult, chiar și când nu sunt postpartum. Soluția, o mască de păr: jumătate de pahar de ulei de cocos, cealaltă jumătate ulei de ricin și 10 picături ulei de rozmarin presat la rece. Masez amestecul în păr și îl las peste noapte sau câteva ore; spăl cu șampon de două ori și clătesc bine, bine. Ricinul este cel mai hidratant ulei, intră adânc în piele, cocosul este antifungal, iar rozmarinul are cele mai puternice beneficii pe scalp. O dată pe săptămână – răsfăț, sănătate și strălucire! Alternez cu o altă mască, ricin + rozmarin + dovleac, câteva picături din fiecare.
Fața, altă problemă: pe fond de stres îmi apar coșuri, pe care nu mă pot abține să nu le chinui și să rămân astfel cu pete pigmentare urâte. Am găsit o rezolvare naturală, după multe vizite la dermatologi, soluții, creme și tratamente scumpe, o mască pentru ten, simplă și eficientă: o linguriță de ricin și una de bicarbonat lăsate sa alinte față 10-15 minute, clătită apoi cu apă călduță: atenuează petele, tenul devine luminos, ridurile abia se mai văd. O dată pe săptămână e de ajuns, deja văd rezultate.
Ca să completez rutina de îngrijire, fac masaj facial zilnic cu două părți ricin, una chimen negru. Seara sau dimineața, când am mai mult timp pun câteva picături, le masez cu degetele bine, apoi folosesc o Gua Sha sau o rolă de jad câteva minute.
Am grijă și de dantură, nu doar cu pastă, periuță și duș bucal. Fac oil pulling: o linguriță de ulei de cocos dimineața o „plimb” în gură 10 secunde, apoi 10 pauză; repet câteva minute pentru sănătatea dinților și gingiilor, împotriva tartrului. Reușesc doar în diminețile mai liniștite!
Pentru lipsa magneziului din corp, responsabil cu calmul, am descoperit sarea celtică: bogată în minerale, 82 și 3 feluri de magneziu, este o sare recoltată manual din mare; pun pe limbă câteva cristale, o las să se dizolve, apoi beau un pahar de apă. Magneziul va „trage” apa în celule și le va hidrata bine.
Nici de stomac nu am uitat, mă ajută uleiul de chimen negru: o linguriță pe stomacul gol, cu puțină miere, grozav pentru digestie, împotriva balonării, constipației și disconfortului gastric, cu efecte semnificative în ameliorarea simptomelor sindromului de colon iritabil. Am un istoric pestriț cu multe gastrite și ulcer duodenal, cu care nu vreau să mă mai întâlnesc curând. Nu-i ușor de luat, mi se face gura pungă doar spunându-i numele, dar beneficiile sunt grozave!
Continui îmbunătățirea sănătății mele cu exerciții specifice pentru femei: Kegel și genoflexiuni pentru mușchii pelvieni, gimnatică pentru articulații. Deși sunt o fire sportivă, încep să am dureri de genunchi și coate, îmi pierd mobilitatea și rezistența. Sper ca o dată cu intrarea într-o rutină cu școala, să-mi fac un program și eu de lucru, sport și odihnă.
Încerc să nu mai mănânc după ora 19, minimizez zahărul și beau multă apă. Mâncarea o gătesc eu, rar comandăm, rar luăm semipreparate. Cântarul mi-e prieten bun, îmi arată cu vreo 5 kg în minus deja și aș mai avea vreo 3 de dat jos, ca să ajung la un număr mulțumitor pentru înălțimea mea. Nu mai pun alte presiuni inutile asupra mea, să fiu sănătoasă, mobilă și puternică sunt scopul principal al acestor schimbări.
Poate vei zice că nu ai timp de atâtea lucruri, în programul și așa aglomerat al zilelor tale. Cu empatie îți spun că niciunul dintre aceste gesturi de iubire nu-ți iau mai mult de câteva minute, dar beneficiile ți se întorc înzecit. Poate vei spune că nu ai bani de aruncat pe uleiuri; eu am dat mai puțin de 200 lei pe ale mele. Nu trebuie să copiezi lista mea, crează-ți una pe nevoile tale. Familia ta, copiii tăi, soțul tău te merită sănătoasă, vioaie, energică!
Te îmbrățișez!
Ancuța (o femeie simplă, cu drag de viață frumoasă)
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să dați un like sau un share. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei!
Ce frumos ai spus, într-adevăr noi mamele mai mult ne concentram pe copii noștri și soț și pur și simplu uităm că și noi suntem importante și că sa le fie lor bine trebuie ca și noi să fim bine.
Ooo, Ancuța! De aur informațiile… le cunosc dar nu le am pus în practică, însă acum, mă simt mai motivată! Te îmbrățișez!🤗
Te iubesc,Anca mea un izvor nesecat!!
Bună Anca….. De unde ai luat uleiurile? Sunt de la o firma anume sau oricare? Mulțumesc
Dovleac -Solaris
Ricin – Herbal Sana
Chimen – Targroch
Rozmarin – ProNat
Cocos – ProNat
Tare folositor intreg articolul! Îți sunt recunoscătoare! Numai bine!