Viața unei femei cu copii (mari sau mici) este, de multe ori, o alergare continuă: gătit, curățenie, griji, oboseală, liste fără sfârșit. Și, undeva între toate acestea, rămâne o dorință tăcută, adânc înrădăcinată în mintea ei: să fie o mamă bună, o soție iubitoare și o femeie aproape de Dumnezeu. Știu și scriu aceste gânduri din propria experiență, din multele mele lupte interioare.
Evanghelia ne pune înainte două chipuri: Marta și Maria din Betania. Două surori, două atitudini, două tipare— de fapt, două părți din inima fiecărei femei.
Marta din noi – grija, responsabilitatea, epuizarea
Marta este femeia care face. Ea gătește, organizează, se ocupă de tot. Este imaginea perfectă a mamei moderne.
Dar la un moment dat, ea spune: „Doamne, nu-Ți pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură?” (Luca 10, 40).
„Doamne, nu vezi cât fac?”
„De ce sunt singura care duce totul?”
„De ce nu mă ajută nimeni?”
(Gânduri care mi-au copleșit ani de-a rândul mintea, trupul și sufletul, pe care le recunosc fără rușine sau vină, ca să înțelegi că nu ești singura care le simte).
Problema Martei nu era munca — ci inima obosită și neliniștită. Mereu făcând, mereu alergând. Nu ne recunoaștem oare toate mamele în postura aceasta?!
Maria din noi – liniștea, prezența, alegerea bună
Maria face ceva aparent neproductiv: stă la picioarele lui Hristos și ascultă.
Iar răspunsul Domnului este surprinzător: „Maria și-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea.” (Luca 10, 42)
Nu pentru că munca Martei era greșită,
ci pentru că Maria a ales prioritatea nr.1.
Nu între ele, ci împreună
Viața nu ne cere să alegem între Maria și Marta, ci să le așezăm în ordine:
Marta face, Maria se hrănește.
Marta slujește, Maria se umple.
Marta dă, Maria primește.
Fără Maria, Marta se epuizează.
Fără Marta, Maria rămâne incompletă.
Pentru mama ocupată: cum arată echilibrul real?
Nu este despre ore lungi de liniște (lucru imposibil într-o casă cu copii ), ci despre momente scurte și profunde cu Dumnezeu în mijlocul vieții:
*câteva minute care schimbă ziua
(dimineața sau seara un psalm, o rugăciune scurtă, o meditație)
*cu Dumnezeu în lucrurile mici (în timp ce gătești, când adormi copilul, când speli vasele), o rugăciune simplă: „Doamne, fii cu mine.” (Doamne, dă-mi răbdare! este laitmotivul zilelor mele).
*renunțarea la perfecțiune
Casa perfectă nu înseamnă familie fericită. Uneori copilul are nevoie de tine, nu de ordine; sufletul tău are nevoie de pace, nu de control (o spune asta o mamă care se vindecă de perfecțiune, de câțiva ani).
*cerut ajutor fără vină
Marta a ajuns la frustrare pentru că a dus totul singură. Nu trebuie să faci doar tu treburile casei; implică soțul, acceptă ajutor sau lasă unele lucruri neterminate. Nu-i un capăt de lume chiuveta plină de vase, un teanc de rufe de împachetat sau călcat.
*sufletul hrănit ca să poți dărui altora
Nu poți turna dintr-un vas gol. Timpul cu Dumnezeu nu este lux, este necesitate. Pe măsură ce experimentezi trăirea aceasta, vei înțelege câtă putere, motivație și împlinire găsești în El.
Femeia creștină nu este chemată să fugă de responsabilități, nici să se piardă în ele; ci să trăiască o viață în care Marta lucrează cu bucurie, dar Maria conduce frumos sufletul.
Pentru că o casă nu devine împlinită doar prin muncă, ci prin pacea care vine din prezența lui Dumnezeu.
Cu drag, Ancuța (o femeie într-o continuă devenire)
