Primii mei ani ca mamă au fost învăluiți în multe temeri, îngrijorări și neputințe; citeam mult, filtram atent informațiile și încercam să aplic cât mai multe. Nu aveam încredere în instinctul matern proaspăt ivit din adâncimile sufletului meu și îmi judecam prea aspru slăbiciunile. Fiecare etapă a descoperit în mine frici de care nici nu știam și m-a lăsat cu regrete, neîmpliniri, reproșuri; începutul alăptării, diversificarea, primii pași au fost puncte maxime de stres, ca orice experiență la prima mână.
Apoi, am născut alți 4 copii în 6 ani; cea mai grea perioadă, cu bebeluș la sân, doi mititei agățați continuu de mine, 2 elevi. Îmi amintesc cu multă empatie de mama ciufulită, mereu pe fugă, alăptând din mers, care ducea copiii la activități cu autobuzul, prin ploaie, uneori cu toți 5 după ea.
Însă ultimii 3 ani mi-au adus tot felul de momente de reflecție și am învățat încet, încet să mă iert pentru ce nu am făcut mai bine, mai frumos, mai iubitor; pentru neglijarea unor nevoi ale celui mai mic, pentru presiunile puse pe cel mai mare, pentru graba cu care am tratat dorințele mijlociului – pentru fiecare copil în parte, tot ce nu am putut sau știut face.
După 5 ani de la ultimul bebeluș în cuib, mi s-a mai dat o șansă: Simon, copilul care vindecă în mine ca mamă multe frustrări, neputințe, neîmpliniri. Deși sunt mai obosită ca niciodată, mă bucur de el cu toată inima: alăptez pe îndelete, îi pup obrajii bucălați fără grabă, învăț să fiu mai potolită (lucru mult mai greu de făcut decât pare😅). Experimentez și colicile pentru prima dată😅 dar sunt surprinzător de calmă, deși îl plimb la 10 noaptea pe afară sau îl țin în brațe cu orele.
Acum am timp, am răbdare, am iubire.
Mintea, mult mai matură, înțelege că toate sunt pentru o vreme, că timpul trece mult prea repede și prea curând va alerga după frații lui, deja adolescenți. Inima, trecută prin multe trăiri și lupte, știe să se bucure deplin de zâmbete, mirosuri, gesturi. Corpul, obosit peste măsură, reușește cumva să țină pasul cu toate cererile și să producă belșug de hrană pentru a crește alt corp.
Ce bine că mai pot trăi o dată bebelușeala, cu toate aceste lecții învățate în 14 ani!
Bucurați-vă de copiii voștri, indiferent de vârsta lor de azi!🤗
Cu drag,
Ancuța (o mămică cu inima bubuind de drag)
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să dați un like sau un share. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei!
Multe imbratisari!