5 ani de blog

Nu-mi vine să cred că au trecut 5 ani de când scriu aici.. cu câtă emoție am tastat primul articol, cum mi-am muncit mintea să scot un nume ușor de reținut, reprezentativ și frumos, cu cât entuziasm am apăsat pe butonul de start..

Cu fiecare aniversare prețuiesc și mai mult nevinovăția cu care am început, pașii pe care i-am făcut până azi, tot ce am învățat scriind și tot ce am scris învățând. Nu mai contabilizez cifre, statistici și date, doar mă bucur de călătorie, de prietenii pe care mi i-a scos în cale blogul, de momentele pline de bucurie trăite la citirea comentariilor sau a mesajelor trimise in privat.

Dumnezeu a pus în mine acest talant al încurajării prin scris. Tot ce scriu e sub insuflarea Lui, lucru simțit mai ales în zilele în care nu am nicio idee de articol. Apoi deodată simt cum îmi dau ghes gândurile, apoi rândurile curg cu înțeles, cu sens, cu empatie. Asta desigur e lucrarea Lui!

Nu-mi fac planuri de viitor în privința scrisului. Aici nu am liste de bifat, nici borne de depășit. Primesc cu bucurie ce mi se întâmplă și mă simt binecuvântată să încurajez alte mămici, să le dau un strop de motivație, uneori să râdem împreună, alteori să ne ștergem lacrimile una alteia.

Mulțumesc că sunteți și acum cu mine! Mulțumesc pentru susținere, feedback și vorbele bune, combustibil pentru inima mea!

Cu prețuire,

Ancuța (mamă cu brațe pline și blogger de 5 ani)🤗

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să dați un like sau un share. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *