Bun venit, dragă august! Mă găsești un pic obosită, în mare nevoie de o vacanță (pentru noi, părinții😅; copiii se bucură din plin de zilele libere, de bunici și tabere😊). Totuși, ceva-ceva tot îmi propun să fac:
📖Citit zilnic Biblia după plan; îmi este mult mai ușor cu tracker-ul, în care bifez reușitele și mă motivez să nu sar mai mult de 2 zile. Sunt perioade foarte împlinitoare, cu bucurie, dar și multe cu oboseală puternică și lipsă de energie. Foarte important pentru mine e să simt un progres față de anii trecuți; chiar dacă nu reușesc zilnic, în medie vreau să simt o creștere.
📚Citit 4-5 cărți pentru că alăptez mai mereu😅 am timp de lectură, mai mult decât de obicei. Păcat ar fi să nu profit de pauzele lungi și dese. Ultima vizită la bibliotecă, cu bebe la purtător, m-a „îmbogățit” cu 2 romane și 4 titluri de non-ficțiune. Citesc câte 3 cărți deodată, las una din mână, iau alta, în funcție de nivelul de oboseală.
🌶Îngrijit grădina am reușit să recuperez în mare timpul petrecut la pat, dar ploile dese și căldura din ultimele săptămâni m-au umplut de buruieni😅. Fac ce pot să mai salvez situația, fără presiuni și așteptări nerealiste.
🍅Pregătiri de toamnă roșiile și vinetele se coc în reprize și „se cer” conservate pentru iarnă; nu mă aștept la recolte impresionante, voi lucra cu ce voi avea😊. Sucul de roșii se consumă în cantități mari la noi, iar stocul trebuie să fie pe măsură.
🧺Continuat curățenia în casă viața cu bebeluș este plină de întreruperi și schimbări de planuri😊; mai am multe de rezolvat, cu ajutorul Domnului, până la 1 septembrie. Prioritate este camera copiilor și dressingul.
👕Pregătiri pentru începutul școlii am situația sub control: stoc de rechizite – uniforme – ghiozdane, lista cu necesarul de haine, idei de îmbunătățit spațiul de teme. Urmează implementarea, sper cât mai curând! Vreau să optimizez spațiul, sa-l fac funcțional pentru 4 elevi. Jucăriile sunt din ce în ce mai puține, în timp ce cărțile se înmulțesc😊.
📆Planificat programe noi de organizare și schițat următoarele evenimente: din toamnă revin și eu pe baricadele organizării și îmi pregătesc ideile. Voi relua consultațiile telefonice și lucrul cu clientele după 15 septembrie; vreau să particip la niște întâlniri locale tip networking, pentru că simt nevoia să stau de vorbă cu oameni pasionați de ce fac, să prind iar un pic de energie bună, motivatoare.
În rest, ne bucurăm de vacanță, de bebeluș delicios, de sănătate!
O lună plină de gust vă doresc!🤗
![](https://cuibulancutei.ro/wp-content/uploads/2022/10/png_20220820_103939_0000.png?w=940)
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să dați un like sau un share. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei!
Multe, multe îmbrățișări!