Zăpada se topește încet, încet și lasă cale liberă ghioceilor să-și înalțe capetele firave spre soare. După iarna grea, după frigul înțepător, după aparenta moarte a naturii, iată primul semn de viață! E atâta speranță în această priveliște!
De fiecare dată când văd pâlcuri albe, îmi amintesc de bunica. Mama mamei mele avea cei mai frumoși, cei mai grăsuni, cei mai parfumați ghiocei din câți am văzut vreodată! Aleea de lângă casă era plină de vestitori și atrăgea privirile oricui trecea prin fața porții. Îi îngrijea cu mare drag, îi proteja, îi curăța, iar ei, recunoscători, o răsplăteau an de an mai bogați!
După ghiocei, ieșeau viorele, lalele, lăcrămioare și tot așa, până la începutul iernii.. mica ei grădină de flori era o continuă înflorire! Sigur de la ea mi se trage dragostea pentru plante, dar și o genă de organizare și una, două de curățenie🙂. Casa impecabilă, lenjerii brodate manual chiar de ea, țanțoș aranjate în camerele bune, pereții albi, văruiți anul, perdele la dungă – asta am văzut de fiecare dată când o vizitam. A crescut 5 copii, a făcut handmade când termenul nu era încă inventat și a ajutat mult în jurul ei, fără să aștepte nimic în schimb.
De 7 ani, ea nu mai este.. dar ghioceii se încăpățânează încă să iasă, an de an, să-mi reamintească că Primăvara Eternă va veni, cu toate frumusețile și bucuriile Reîntâlnirii! Și dacă mai este vreo lecție de învățat de la ei, e că indiferent cât de grea pare ziua de azi, totul se va termina și va fi mai bine, mai ușor, mai frumos MÂINE!
Cu drag,
Ancuța (o nepoată melancolică și plină de dorul bunicii)
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să dați un like sau un share. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei!
