Exact atunci..

Mă trezesc brusc și mă grăbesc spre baie; îmi doresc să mă spăl pe față și pe dinți în liniște, să mă adun înainte să încep o nouă zi..exact atunci cel puțin un copil înviorat de cum deschide ochii, bate în ușă (în cel mai bun caz) sau dă buzna peste mine; nu vrea nimic, doar să mă anunțe că e treaz.

Mă grăbesc să fac cafeaua, organizând în cap treburile zilei; exact atunci cel puțin două guri îmi cer micul dejun. Las cana din mână de mai mult de zece ori, ca să rezolv treburi importante, ce nu suportă amânare: un tricou anume cerut cu insistență, un alt meniu decât ceea ce aveam pregătit, o neînțelegere de clarificat.

Mă așez să scriu două fraze lizibile, după ce am gândit câteva ore următorul articol; exact atunci se pornesc „războaiele” pe o mașină, un cub, o privire. Zgomotele, amenințările și certurile ajung până la mine prea repede să fi avut timp să-mi tastez ideile.

Termin de spălat la baie, cadă și toaletă, pun prosoape fresh, parfumez; exact atunci cineva intră și-mi dă peste cap „armonia”.

Mă sună o prietenă, cu care n-am vorbit de mult. Exact atunci au nevoie de mine la teme, vor apă, să le fac un castel din Lego, parcă le e foame, vor ceva bun; deși înainte de apel păreau că se descurcă bine singuri, cumva când mă aud vorbind cu alt adult li se accentuează toate nevoile care devin urgențe și trebuie rezolvate.

Reușesc inimaginabilul și stau două minute să mă odihnesc; exact atunci cel mai mic vine pe picioarele mele. E ca și cum atunci când ating patul, se pornește o alarmă zgomotoasă care îl anunță :”mama e liberă, sari pe ea!!”.

Termin curățenia în toată casa; exact atunci un mâncăcios umblă la dulapul cu pâine sau biscuiți și pleacă cu mâinile pline prin fiecare cameră; parcă nu le plac covoarele fără firimituri😀.

Ziua trece cu multe astfel de momente, dar într-un final reușim să-i punem în pat pe toți; vreau să mă bucur de o ciocolată cu soțul meu, așa că umblu la rezerva de bunătăți în cea mai mare discreție. Exact atunci unul vrea apă, unul vrea la baie, doi nu pot să doarmă și cel mic mă vrea pentru încă o porție de iubire. Mă minunez cum urechile lor nu aud când îi strig de șapte ori, dar foșnetul unui ambalaj are puterea sa treacă prin ziduri.

Viața de mamă este plină de provocări și aventuri😀😀. Să ne bucurăm!!

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram cuibulancutei.