..mă supăr pe copii pentru lucruri mici și nesemnificative; reacționez prea impulsiv, apoi mă supăr pe mine pentru că m-am supărat😥 TREBUIE să văd fiecare situație și din punctul lor de vedere, să-mi amintesc că uneori așa sunt copiii, să văd lucrurile bune din ei, nu doar greșelile!
..am așteptări prea mari de la ei; doar pentru că le-am spus un lucru de (prea) multe ori și ei (aparent) mă ignoră, sigur m-au auzit; TREBUIE să înțeleg că rezultatele bune se văd în timp!
..greșesc în fața lor și nu-mi cer iertare! Greu trec peste orgoliul meu atotștiutor, să mă cobor la nivelul lor cu inima sinceră și să-mi recunosc vina! TREBUIE să învăț să o fac, de fiecare dată când greșesc!
..nu le acord prioritatea maximă; viața agitată și treburile din fiecare zi mă „duc” într-o direcție opusă de ce este important pentru mine ca mamă: copii mei, creșterea lor, inima lor. TREBUIE să-mi schimb optica, pentru că am timp limitat să mă bucur de ei.
..îmi pierd răbdarea cu ei; sunt prea impulsivă, prea perfecționistă cu lucruri care nu contează. Rezervorul meu este cam mic, ei sunt 5, greu să împart fiecăruia îndeajuns! TREBUIE să-mi măresc acest rezervor, pentru că mă așteaptă vremuri grele și solicitante ( adolescența lor).
..îi tratez pe toți ca pe niște copii mici când vine vorba de mici hotărâri de familie: ce facem în week-end, pe cine invităm la masă, unde mergem în vacanța etc. TREBUIE să-mi schimb mentalitatea, să-i tratez cu mai mult respect și să-mi aduc aminte că deși momentam eu am puterea, peste prea puțin timp balanța va înclina spre ei.
..îi văd greșit, ca pe niște impedimende: nu ies cu prietenele mele pentru că ei sunt agitați și nu am liniște, nu citesc pentru că trebuie să le gătesc, etc. TREBUIE să îi văd ca pe un motivant al vieții mele, nu un inhibator!
..le micșorez stima de sine, din grabă, din agitație, din neștiință, de fiecare dată când nu-i ascult, când le fac remarci în public, când îi opresc să-mi vorbească. TREBUIE să fiu mai înțeleaptă, pentru că nu vreau să-i pierd!
-sunt „moartea petrecerii”; majorității propozițiilor care încep „Hai să..” răspund impulsiv „Nu!” Mă gândesc la prea multe lucruri de rezolvat, găsesc motive și scuze, deși uneori nici eu nu le cred. TREBUIE să fiu mai aventuroasă, așa cum îmi imaginam că sunt! Să trec peste oboseală, să mă „scutur” și să redevin energica de altă dată!
-sunt nemulțumită, nerecunoscătoare și tristă, fără să văd binecuvântările din jurul meu! TREBUIE să-mi găsesc de fiecare dată bucuria și recunoștința în tot ce am, pentru că am TOT!
Sunt o mamă imperfectă, plină de defecte și greșeli, dar deplin încrezătoare ca Dumnezeu poate completa tot ce-mi lipsește și că îndurarea Lui este Mare!
P.S. După ce am postat articolul de luni am primit nenumărate nesaje de încurajare; cred că pentru mulți par depresivă și lipsită de credință, dar vă asigur că nu sunt! Sper ca articolul de astăzi să nu pună și mai mult gaz pe foc😀😀. Tot ce am scris aici sunt gânduri de-ale mele, în dorința mea de a deveni o mamă și o soție mai bună! Doamne ajută!
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Va astept si pe Instagram cuibulancutei.
Ma regăsesc în tot ce ai spus! Xi de zi imi propun sa fiu mai iubitoare( sunt mama de trei adolescenți)…Greu! Dar nădejdea e la Domnul si Maica Domnului! Zile binecuvântate!
Draga mea Ancuța, nu pari deloc depresiva și lipsita de credință. Dimpotrivă. Doar ca toți avem nevoie de incurajare din când în când. Te îmbrățișez, mămică luptătoare! Și da, și eu m-am regăsit în ceea ce ai scris mai sus. Cu drag, Roxana.
Atât de frumos 🥰atat de viu ….atat de adevarat…te cred si te inteleg perfect 😩si eu uneori sufăr de această nemulțumire pe cand Dumnezeu nu mi a dat nici un motiv real să fac asta! 🙈Dar asa suntem noi femeile,vrem cat mai multe cat mai bine…tot daca se poate…si ii neglijăm pe ei ,prin atitudine sau vorbe.Fara sa realizam ca anii trec iar ei vor pleca 😰.Asa ca prefer să mă ocup mai mult de ei si restul o sa le fac cand voi fi bunica 😅…sai bucur cu munca mea .Acum vreau sa i bucur cu o mama buna ,răbdătoare….care se joaca cu ei( pentru ca ei asta vor ) .Borcanele cu magiun,gradina…curățenia obsesivă să stea la rând pentru anii ce nu i voi mai avea in casa.Anii zbor iar noi nu ne dăm seama ca bebelușii nostrii maine vor fi oameni mari😞😩….Si voi avea timp de toate.( sper daca ma tine Dumnezeu sănătoasă) .
Am ajuns la concluzia asta după ceva timp cand ma vedeam doar nervoasă,doar grabita….si copii 😰tristi.De ce ?pentru ce ???
Sa fiu perfecte???
Chiar nu mai vreau !!!!Vreau sa fiu o mama fericită cu copii fericiți!
Nu stiu daca te ajuta parerea mea dar am simtit sa ti scriu🥰.Ma regăsesc în fiecare postare de a ta si iti multumesc pentru fiecare gând frumos 🙏🥰😍MAMA MINUNATA !!!!!
Mulțumesc, Andreea dragă! M-ai încurajat🤗🤗