Bebelușul a avut o noapte agitată; a plâns și greu am reușit sa-l împac. Ștefan s-a trezit cu mofturi, iar Filip îl copie în toate. David și-a amintit în ultimul moment să-și pună în ghiozdan o carte, iar Cristiana mă anunță senină că și-a pătat (din nou) tricoul de școală. Grea dimineață! Toți trag de mine, iar eu nu mai pot de oboseală!
După toată agitația, îl alăptez pe Călin și căutând pe youtube ceva de ascultat, dau de filmulețele de mai jos:
Am plâns sfâșietor minute bune, încercând să înțeleg cum poate o inimă de om să suporte atâta durere, tristețe și singurătate, toate odată, atât de intens.
Pe strada noastră trăiește o tânără foarte bolnavă. Face dializă de 3 ori pe săptămână, are vreo 30 de kg și este îngrijită de mama ei. Sta adesea pe bancă, în fața blocului, singură; de fiecare data cand o vad ma umple un val de rușine pentru nerecunoștința mea constantă. Avem aceeași vârstă, dar vieți atât de diferite. Eu căsătorită cu copii, ea singură; eu sănătoasă, ea bolnavă; ea tristă și nefericită, eu binecuvântată din plin.
De câte ori nu iau lucrurile prea ușor, considerând că le merit? Cu ce sunt eu mai bună decât alții, să merit atât de mult? Cât am cârtit, plângându-mă că sunt obosită? De câte ori mi-a fost greu să bag mașina să spele? Ori m-am plâns ca mi-e greu să cobor 3 etaje să cumpăr pâine? Câtă nemulțumire pentru lucruri care pentru alții sunt un lux.
De câte ori văd persoane cu vieți așa grele, prind puteri și mă încurajez singură. Greul meu se ușurează brusc și încep să văd lucrurile altfel: copiii sunt sănătoși și sătui, de asta fac gălăgie și dezordine; avem tot ce ne trebuie, de asta am mult de spălat și călcat; am o casă a mea, de care trebuie sa mă îngrijesc cum pot. Dacă mă dor picioarele după o zi de alergat, e bine că le am și pot să le folosesc. Nu am ajutor la crescut copii pentru că (deocamdată) mă descurc singură. Câteodată, trebuie doar să schimbi perspectiva și lucrurile devin mai ușoare!
„Recunoştinţă, Doamne, de prietenii iubiţi,
de fericirea care, prin ei, dai vieţii mele,
de visele-mplinite, de fiii dăruiţi,
de lacrimile care mi le-ai schimbat în stele.” (Traian Dorz – Recunostinta)
P.S. Dacă vreți să lăsați un cuvânt de încurajare, Domnica Dima este profilul de Facebook al doamnei din filmuleț.
Photo by Joshua Reddekopp on Unsplash
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos.
Citeste si: “Am fost gol și M-ați îmbrăcat..” Draga mamica deznadajduita..
Asa ma incurajez si eu.🙂
Si mai am un gand care ma readuce in realitate- toate trec! Vestea buna e si vestea rea.. cresc copiii!!😄 Te imbratisez! Domnul sa te intareasca !🤗😘
Ce articol frumos! Asa este, greutățile noastre sunt de fapt nimicuri, în comparație cu ce duc alții. Ne smereste Dumnezeu sa ne aducă cu picioarele pe pamant. Uneori suntem prea disperate, din orice! Am urmărit săptămâna trecută, câteva minute, unul din filmulețele cu doamna Domnica și la partea în care făcea popcornul eram:what? Dar nu ii este frica ca poate sare ulei pe băiețel?:) Adică ei erau absolut naturali, eu cu siguranta o disperata.
Îmi doresc foarte mult sa fiu un om simplu, ma străduiesc, caut sa iau exemplu de la cei pe care ii admir. Deseori ma gândesc la cuvintele Mantuitorului:”Invățați-va de la Mine ca sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihna sufletelor voastre”,cât de frumos!!
Sa ne ajute Dumnezeu sa ne putem învață de la el cum trebuiesc fim!