„Mai faci unul?”

O văd cum dă deoparte cu mâinile vreo două doamne aflate la rând la împărtășit, ca să ajungă lângă mine și inevitabil mă întreabă:

-„Mai ai unul în burtă? Mai faci unul?”

Stânjenită de impertinența ei, răspund că nu, dar asta nu o oprește din elanul îndrăzneț:

-„Înseamnă că ești grasă; te-ai îngrășat..te-ai îngrășat!!”

Încerc să-mi stăpânesc lacrimile și după ce îl împărtășesc pe Călin, mă retrag într-un colț de biserică alături de copiii mai mari. Restul slujbei l-am petrecut într-o stare de agitație și revoltă. La final, când să ieșim afară, mă întâmpina veselă, cerându-și iertare, că „poate” m-a supărat. În acest moment, mă dezlănțui într-un discurs pe care îl țineam înăbușit într-un colț de inimă:

-„Știți cum mă cheamă? ( Ea încearcă un murmur, că nu). Nici eu nu vă știu numele! Noi două NU suntem prietene! De 5 ani, de câte ori mă vedeți, la biserică sau pe stradă, mă întrebați același lucru; asta este o treabă delicată, care trebuie tratată cu finețe și bun simț. Este treaba mea și a soțului meu dacă / când / unde mai facem un copil!”

Surprinsă de reacția mea, încearcă o motivație:

– „Dar mie îmi place de tine, de copii..mă uit că sunt curați, îmbrăcați frumos..”

Îi răspund cu mult apăs, privind-o în ochi:

– Spuneți-mi așa: „Ai copii frumoși!”, „Ești o mamă bună / dedicată / curajoasă!” Dar nu mă întrebați de sarcină! Vă anunț eu când e cazul!”

Ne-am despărțit politicos; în Săptămâna Mare ne-am văzut la Denii, dar privirile nu ni s-au (mai) intersectat!

De astfel de întrebări nu scapă nimeni; dacă ai un băiețel, imediat ești întrebată când faci fetița. Dacă ai fete, când le dai un frățior. Oricâți copii ai avea, sigur se găsește cineva interesat de structura viitoare a familiei tale.

Am tăcut ani întregi, înecându-mi lacrimile și suferind pe ascuns pentru vorbe aruncate în față de „binevoitori”. Dar, stând și cugetând la motivele lor, mi-am dat seama că nu e vorba despre mine, ci despre ei. Mă jignesc pentru a-și ascunde frustrările / nemulțumirile / neîmplinirile! Unii sunt așa răutăcioși că atacă la întâmplare orice mamă le iese în cale, în biserică, în parc, la magazin, chiar și pe stradă.

Dacă Dumnezeu mi-a dat 5 copii, tot El îmi dă puterea și înțelepciunea să-i cresc. Nu am nevoie de altcineva să mă încurajeze când îl am pe El! Doamnele de la biserică, vânzătoarea de la magazin, vecina de la etajul 1, pe toate le țin la distanță dacă văd că depășesc limita de discreție. Atâta timp cât nu am ajutor la crescut copii, nu accept jigniri, mai ales din partea unor necunoscuți!

Dragă mămică,

nu trebuie să te justifici nimănui, nici să te scuzi de numărul de copii pe care îi ai! Nu mai accepta „vorbe” înțelepte din partea unor străini care nu au niciun drept să te interogheze și să se bage cu picioarele în viața ta! Nu-ți mai irosi timpul și energia cu oameni care nu te înalță, ci dimpotrivă, vor să te doboare! Nădejdea la Dumnezeu și totul va fi bine!

Cu drag, o mamă „călită” îndelung

Sursa foto: unsplash
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos.

14 comentarii

  1. Bravo! Te felicit ca ai avut curajul sa ii raspunzi asa! Si eu fierb de obicei in mine si nu am avut puterea sa raspund vreodata pe masura impertinentei lor, dar acum poate voi prinde si eu mai mult curaj! Multumim mamica draga pentru tot ceea ce impartasesti cu noi! Sa iti dea Dumnezeu putere sa iti cresti copiii frumos!

      1. Acum cativa ani in urma tocmai iesisem din spital, pierdusem o sarcina ( de fapt era a doua sarcina pierduta dupa o nastere normala) si m-am intalnit cu niste prieteni. Stiu ca nu au fost rau intentionati dar m-au intrebat : ce, doar un copil, nu mai faci? M-a apucat plansul bineinteles. Le-am spus ca acum doua zile am iesit din spital. Le-a parut rau dar…..Cu totii trebuie sa gandim de doua ori inainte de a spune ceva.

  2. De prea multe ori avem frustrări ale noastre și de asemenea și cei care pun întrebări le au pe ale lor. Dar un lucru e sigur. Discreția este o piatră prețioasă rară la noi în țară… Munții noștri aur poartă. Și cam atât.

  3. si pe mine m-a intrebat o tanti la una dintre Denii ce am ‘acolo’, i-am raspuns scurt ca nu am nimic, e doar burta ramasa dupa 3 sarcini, a insistat crezand ca poate nu am inteles, i-am mai spus o data ca dupa 3 sarcini e normal sa ramana burta si am plecat. Nu stiu de ce am simtit nevoia sa-i dau explicatii, insa stiu ca m-a frustrat intrebarea ei, cu atat mai mult cu cat kg-le mele in plus nu sunt putine si nici pielea lasata dupa 3 sarcini cu copii de +4.5 kg. Nu inteleg de ce oamenii simt nevoia sa puna sare pe rana…

    1. E absolut normal să rămână burta după nașteri. Eu aveam burta și după prima, nu mai spun apoi cum a rămas burta… E foarte frustrant sa ți se spună asta, așa e. Mai ales cum am eu deja frustrările mele cat casa legate de burta! Macar era o străină și nu vă vedeți des poate. Mie soacra îmi spune de cate ori mă vede. Nici nu apucam sa ne salutam, că mai întâi îmi zice „aoleu, ce burta ai, parca mai ai puțin și naști!”. 😥 Iar eu zâmbesc stânjenită desi îmi vine să plang… Delicatețea asta, bat-o norocul…

  4. Felicitari, draga mamica, pentru raspuns! In cazul meu, mama de 4 baieti, toata lumea crede ca suntem nefericiti ca nu avem fata si comentatorii isi gasesc singuri explicatia, „faceti pana vine o fata, nu-i asa? ” 😁. Eu sunt destul de sensibila la astfel de comentarii si nu prea reusesc sa trec peste ele fara sa ma deranjeze. Slava Domnului ca in cercul nostru de cunostinte si prieteni sunt destule familii cu multi copii si nu e ceva iesit din comun numarul copiiilor mei. As vrea sa invat sa dau raspunsuri ca al tau si nu sa zambesc stanjenita incercand sa gasesc explicatii. Multumesc pentru inspiratie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *