A foat postat primul nostru interviu și reacțiile ne-au copleșit. Mare bucurie să împart așa o experiență cu jumătatea mea.. mai calmă!
Îl las și aici, pentru arhiva personală 🙂
https://www.youtube.com/live/LXfkFNbIya0?si=-990wDuAzuCLqmv3
Sunt întrebată adesea de unde am așa mult chef de viață, de unde îmi iau motivație să învăț, să mă descopăr, să ajut pe alții. Răspunsul e mai complex și sunt gata să-l expun:
- Îndurarea lui Dumnezeu nu pot să încep decât cu El, sursa mea de putere, înțelepciune și curaj. Nu am niciun merit pentru mai nimic din ce am personal, profesional sau uman. De la El milă și iubire pentru o ființă foarte de slabă.
- Îmi accept profund menirea de a fi în primul rând, soție și mamă! Chiar și atunci când nu înțeleg de ce, am încredere că deasupra vieții noastre e un Dumnezeu Atotștiutor care la momentul potrivit ne va revela tot planul Lui. Până atunci, mă încred în El ca într-un Tată Desăvârșit, Iubitor și Înțelept.
- Îmi iau mult sens din munca din casă! Nu-mi mai este rușine să spun despre mine că am fost casnică aproape 14 ani din cei 16 de căsnicie. Felul în care îmi cresc copiii, îmi iubesc soțul sau îmi îngrijesc căminul sunt rezultatele acelor ani. Munca din cuibul meu este slujire devotată, școală de șlefuire, atelier de transformare. Când schimbi perspectiva zilelor anoste într-un sens mai profund, imposibil să nu găsești partea bună, plină, binecuvântată a paharului.
- Am ceva bun care mă așteaptă, printre treburile zilei. O carte captivantă, o conversație cu o femeie dragă, un articol de terminat, orice lucru legat de partea de organizăre / planificare și lucrul 1:1 cu alte femei, toate îmi sunt răsplătiri, motivații și încărcare cu tonus, energie și vlagă. Când simți că ce faci, faci bine, cum să nu fii vivace?!
- Am convingerea că sunt pe drumul bun și aștept liniștită oportunitățile mari, care vor veni la momentul potrivit. Acum 2 ani era să fiu invitată să le vorbesc câtorva femei la Brașov. Nu eram gata! Eram stângace în multe domenii, prea panicată de vorbitul în public, prea timorată de ieșitul din zona mea de comfort. Dar mi-am văzut de treabă, am continuat să învăț, să-mi depășesc frici și astăzi mă simt mult mai pe subiect, mai relaxată, ba chiar optimistă că aș face față cu brio unei viitoare provocări. Timpul va demonstra dacă am dreptate sau nu 😉
- Îmi place să învăț! Am o curiozitate deosebită pentru nou, citesc cu nesaț ce găsesc pe subiectele care mă pasionează, caut oameni faini pe lângă care să stau, să-i observ, de la care pot lua ceva bun pentru mintea mea, pentru sufletul meu, pentru dezvoltarea mea.
- Am momentele mele dese de pauză când încetinesc ritmul, mă odihnesc, mă adun. Zile când aleg să tac, să ascult, să observ. Zile când sunt cu bateria consumată spre epuizare. Zile de ne-planuri, ne-liste, ne-nimic. Nu sunt turată la maxim continuu, nu aș rezista! Mă cunosc destul de bine și simt când se apropie o astfel de zi, de obicei mă lasă corpul, mă ia o răceală, o durere de cap sau de oase și mă liniștește complet. Apoi îmi revin și recuperez în câteva ore ziua „pierdută”.
Simțeam nevoia să clarific această întrebare, pentru cititoarele care văd în mine niște iceberg-uri de energie și cred că sunt niște munți. Adevărul e mai colorat și are mai multe văi decât vârfuri!
Cu drag,
Ancuța
(o femeie mai simplă decât credeți!)
