Lupta pentru familie

În majoritatea grupurilor de Facebook unde sunt membră, apar constant câteva teme: a divorțului, a neînțelerilor între soți, a discuțiilor puternic contradictorii din cămin. Înțeleg, mai profund ca altădată, că lupta pentru familie a trecut la alt nivel.

Am citit recent o povestioară interesantă (tare îmi pare rău că nu am notat pe undeva sursa):  câțiva diavoli stăteau de vorbă, căutând soluții să distrugă familia. Unul dintre ei, foarte isteț, a venit cu propunerea următoare: „Hai să punem în bărbat lăcomia! Să-și dorească mult, să adune peste măsură, să muncească continuu și așa să-l ținem departe de familie. Când se va întoarce la ai lui, va fi prea obosit să-i mai pese de ce se întâmplă în jur. Fără prezența lui în casă, va fi mult mai ușor să-i punem pe toți la pământ.

În femeie să punem multe frustrări și gânduri de nemulțumire; îi vom șopti constant că ea nu e iubită, nici munca ei apreciată; că își irosește viața gătind și făcând curat, fără să producă ceva valoros. Îi furăm bucuria maternității și îi dăm în schimb clevetire, amărăciune, invidie. Rugăciunea ei este sursă de putere pentru toată familia, deci atenție sporită să nu aibă timp de așa ceva! Îi dăm peste cap valorile și e a noastră, cu siguranță!

În copii vom pune neascultare, răzvrătire, continuă dorință după lucruri scumpe. Ele nu contează, dar mintea copiilor nu pricepe ce e important și ce nu. „Batem” moneda vanității cu ei și șantajul emoțional față de părinți. Cu un tată absent și o mamă frustrată, suntem definitiv câștigători ai minții, trupului și sufletului lor!”

M-a înfiorat povestea și m-a pus pe gânduri. O casă frumoasă se întreține cu multă muncă. La fel o livadă, o grădină, o curte. Cu atât mai mult o famili unită și căsnicia puternică.

Smerită de binecuvântarea maternității și a cuibului în care trăiesc, duc și eu lupta pentru familia mea, pe 2 fronturi:

*am grijă de soțul meu, de dragoatea dintre noi! Nu sunt indiferentă la ce i se întâmplă, îl ascult, îl încurajez, stăm de vorbă mai mult, avem proiecte mari și mici ÎMPREUNĂ. Nu caut să mă dezvolt personal doar eu, creștem ÎMPREUNĂ. Nu-mi văd egoist doar binele meu, doresc să ne fie frumos ÎMPREUNĂ. Îmi amintesc mereu că rămâne al meu până la sfârșit, când copiii vor pleca din brațele noastre, mai devreme decât ne imaginăm. Ca să ajungem bătrâneii care se țin de mână prin parc, e nevoie de implicare deplină ACUM.

*îmi învăț copiii să fie familiști! Pun în ei bunătate, empatie și grijă, îi învăț să comunice, să fie simțitori unii cu alții, să sară în ajutor, să fie oameni; respectul față de semeni, valorile comune, seriozitatea cuvântului dat și rămasul în lupte, chiar și în durere, în boală, în lipsă sunt lecții cu care le umplu timpul, ca preambul pentru ce îi așteaptă.

Unii spun „Are Domnul grijă!” și nu fac nimic. E ca și cum ai avea o grădină, în care nu plantezi nimic, dar aștepți să culegi roșii, castraveți și ardei pentru că „are Domnul grijă!”. El are, dacă îți faci și tu treaba!

Ești tata? Fii serios cu viața, iubește-ți familia și fă tot ce poți pentru binele ei! Ți se cer multe, pentru că poți multe!

Ești mamă? Suflecă-ți mânecile și muncește cu toată inima, fizic, spiritual și emoțional pentru ai tăi, cu întreaga responsabilitate a menirii tale!

Ești copil? Iubește-ți părinții, deasupra prietenilor, hainelor și telefoanelor; ei nu au preț, nu expiră, nu se demodează, dar ce valoros devii tu când îi asculți!

Să facem din 2025 un an al familiei, ca să prindem următorii ani bine, frumos, împlinitor… ÎMPREUNĂ!

Cu mult drag,

Ancuța, mamă și soție pusă (și mai tare) pe treabă anul acesta

P.s. Un pic dramatic articolul de azi, nu vreau să vă sperii, dar tema este prea profundă ca să nu luăm aminte!