10 lucruri de făcut înainte să înceapă școala

Trec zilele prea repede și treburile, într-o casă cu mulți elevi, se adună ca un turn de cuburi semeț. Nu aștept septembrie, să mă copleșească, o iau din timp, cu calm (atât cât se poate):

1. Uniformele Scot toate tricourile albastre și albe, le verific, le spăl, le calc și le așez pe umerașe; verific pantalonii fiecărui copil în parte și îi probăm, inclusiv pe cei de sport și încălțămintea (casual și adidași). Pun pe listă tot ce trebuie cumpărat, ca să fiu eficientă.

2. Rechizite Pentru cei mari e simplu, multe caiete studențești și dictando simple. Cei care au manualele deja acasă, le vor pune coperți și etichete; pentru pregătitoare aștept lista de la doamna, ca să iau ce trebuie. Folosim ghiozdanele și penarele de anul trecut, care sunt deja spălate.

3. Biroul / rafturile  Fiecare copil are locul lui unde să-și pună toate cărțile, caietele și penarul, iar temele se fac alternativ, la biroul cu două posturi. Oricum învață în ture și nu se aglomerează zona. Sunt responsabili pentru lucrurile lor, pe care să le păstreze în stare bună, în ordine.

4. Sortare cărți și jucării Cu mulți elevi în casă, timpul de joacă se scurtează, deci putem da altora din plușuri, mașinuțe și cuburi. Rămân jocurile de familie, câteva puzzle-uri și cărți. Mai donăm prietenilor sau bibliotecii școlii ce se poate.

5. Update telefon / printat plannere Telefonul meu, al celor mari și tableta familiei vor fi luate de-a mărunțelul: ștergem multele jocuri instalate pe timpul verii, aplicațiile inutile sau nefolosite de mult, actualizăm catalogul online și toate aplicațiile necesare, scot pozele și le salvez în drive. Urmează o perioadă cu multe treburi, ședințe, rechizite de completat și am nevoie de spațiu pe telefon, claritate și cât mai puține distrageri.

6. Pregătit stația de gustări Un loc special gândit cu toate cele necesare dimineților liniștite: cutii de plastic, pungi ziplog, șervețele, sticle de apă, o rezervă de gustări pentru zilele când nu am gătit nicio gustare. Toți știm unde / ce găsim și nu e nevoie continuu de intervenția mea.

7. Ținute pentru mama Cei mari, de la clasa a II-a la a VII-a se duc singuri, vin singuri. Va trebui să ies uneori cu / după cel de pregătitoare. Voi călca o rochie, două, câteva tricouri, numai bune de aruncat în viteză pe mine și rezolvat treburile din afara casei (în și mai mare viteză).

8. Eliberat holul de la intrare Toată vara am avut o cutie lângă ușă, în care am lăsat șlapii, când veneam de afară. Îi strâng pe toți, pregătesc gecuțe de toamnă, pentru diminețile mai răcoroase; strâng șepcile, scot căciulile. Chiar dacă nu le vom folosi decât spre sfârșitul lui octombrie, le avem la îndemănă.

9. Rutina de somn Aici presimt împotriviri, discuții, provocări! După o vară fără reguli și rutine de odihnă, cade pe mine problema! Iar trag de ei să adoarmă la timp, să doarmă suficient, să se trezească odihniți. Când îi voi simți obosiți pe mijlocii (6, 8, 10 ani), impun somnul la prânz. Program vor avea și cei mari, care învață după-amiaza.

10. Schițat „țintele” pentru fiecare copil în parte, inclusiv hotărât ce activități extra școlare mai facem. Stăm de vorbă în familie și fiecare copil spune ce își dorește de la anul școlar; direcțiile sunt simple: trecut de examenul de capacitate cu bine, luat burse în continuare, muncit pentru medii bune. Continuăm cu hockey, pian, chitară și ce mai hotărâm, după ce analizăm foarte bine costurile, avantajele și dezavantajele.

Am făcut și o listă, bineînțeles, ca pregătirile să meargă mai ușor:

Sunt în grafic cu treaba, mai greu cu emoțiile. Mă așteaptă un an plin, greuț, cu multe necunoscute. Să fie sănătate, restul le trecem noi cumva.

Spor la pregătiri!

Ps. Continui consultațiile 1:1 cu mamele care vor să fie pregătite și liniștite la începutul școlii. Timp de aproximativ o oră (sau cât ai nevoie), luăm situația ta la detaliat (câți copii, ce clase) și găsim soluții practice, ieftine și funcționale pentru noul an școlar. Primești și un mic ghid ( care să te ajute să cumperi cele mai bune rechizite, la prețurile cele mai mici, să rezolvi toate problemele isteț, să pregătești tot ce este necesar, cât mai lejer cu putință).

Dacă ai alte nelămuriri, nu ezita să întrebi!

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să dați un like sau un share. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *