Provocările mamei de băieți

Am casa plină de bărbați în devenire și simt profund responsabilitatea creșterii lor. Mă uit la ei, la fiecare în parte și încerc să-i cunosc cât mai bine: unii sunt emotivi, alții exuberanți; unul sensibil, altul mai puțin. Unul spune tot ce-i trece prin cap, pentru altul am nevoie de „clești” să scot două vorbe. Pe măsură ce cresc, descopăr în ei puncte tari, pe care le creștem mai frumos și puncte slabe, pe care încercăm să le combatem.

Provocările pentru mine, ca mamă și femeie, sunt multe și complexe:

1. Să le înțeleg emoțiile! Fiind mulți și atât de diferiți, jonglez continuu între ei; uneori îmi iese bine, alteori eșuez. Au și băieții neliniști, preadolescenții griji, iar de adolescenți nu mai zic: sunt o „furtună” de trăiri, când dulci și cooperanți, când acri și împotrivitori. Să stau de vorbă cu ei, să le explic ce li se întâmplă, să am răbdare și când nu mai am – grea treabă pentru o mamă!
2. Să le arat modele de bărbați adevărați. Primul spre care arat este tatăl lor, fără dubii, fără rețineri. Le este exemplu de provider, prin felul în care se îngrijește de familie, de finanțe, de bunăstarea casei. Pentru că trăim vremuri „influențate” de tot felul de specialiști, vedete și „eroi”, e datoria mea  să le explic ce e bine, cine e de urmărit, cine de evitat. Și nu e muncă ușoară! Sunt continuu cu ochii în patru la ce citesc, ce ascultă, pe cine urmăresc.
3. Să cresc în ei valori puternice! Credința și familia, bunătatea și corectitudinea, empatia și prietenia, pe toate le învață de acasă, iar noi, părinții suntem cei mai buni profesori de Așa Da! / Așa Nu!. Degeaba le țin prelegeri despre lucruri pe care nu le practic, devin repede penibilă în ochii lor.
4. Să-i motivez fără să-i zdrobesc! Aici am mult de lucrat cu mine. Sunt mai impulsivă de fel și viața de familie, casa și grădina, blogul și organizarea mă obosesc, mă consumă, îmi scad răbdarea cu copiii mei. Pot să arunc vorbe care dor, să critic peste măsură, să pun etichete pe care nu le cred. Respir, mai iau o pauză, mă adun și încerc să mă depășesc, să mă înmoi, să mă „îndulcesc”. Uneori îmi iese!
5. Să fiu maleabilă în devenirea lor Din dorința de a-i vedea oameni buni, credincioși, responsabili pun presiuni, trag de ei, insist poate mai mult decât e necesar. Să dau mai multă libertate, să am mai multă încredere, să accept mici nebunii –  provocarea maximă în această etapă a vieții mele.
6. Să impun limite sănătoase în lumea agitată în care trăim, e din ce în ce mai greu să crești copii sănătoși, din orice punct de vedere: fizic, emoțional, intelectual sau spiritual. Perechi de adidași, ore pe telefon, ieșiri cu prietenii, fastfood – alegeri peste alegeri, limite și iar limite, toate însoțite de muuuulte explicații. De la „toți colegii mei au!” la „sunt cel mai sărac din clasă!”, toate mi-au fost expuse uneori cu lacrimi, alteori cu discursuri însuflețite, menite să-mi schimbe părerea. Cedez tare greu!
7. Să țin pasul cu energia lor Pe lângă faptul că sunt agitați de fel (îmi seamănă!), crescuți ca niște Tarzani (desculți, agățați de copaci, printre straturile de legume bio), mai fac și sport intens. Au o capacitate de regenerare fantastică, după câteva ore de somn, sunt mai energici, mai plini de viață și cu chef de joacă, alergat, cățărat. Uneori mi-e tare greu să le fac față, deși încerc. Dacă aș merge la sală, aș lucra intens o oră. Acasă, cu 5 băieți, sunt într-un continuu antrenament!

Știu…pare copleșitoare responsabilitatea! Prea multe provocări, prea multă muncă, prea greu se văd rezultatele.

Dar, Doamne!

Când apar, sunt atât de minunate, de împlinitoare și frumoase, încât merită energia, munca, implicarea!

Spor în creșterea băieților și ție, draga mea prietenă! Suntem multe pe drumul acesta provocator!

Poze din vacanța de vară, 2024

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să dați un like sau un share. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei!