Postările mele din ultimile săptămâni, atât de pe blog, cât și pe Facebook / Instagram au fost mai pătimașe decât de obicei; probabil starea mea postpartum e de vină, dar și nevoia de protejare a nevinovăției bebelușului din brațele mele. Simt puternic lupta care se dă pentru copii, în general și m-aș face scut să îi protejez pe ai mei. Nu sunt singura, nu-i așa?
Pentru că momentan nu sunt provocată la duel și nu am nevoie să dovedesc fizic această apărare, totuși mă gândesc cum pot eu, ca mamă, să lupt cu toate provocările care vin asupra copiilor mei.
*prin modul de educare: implicarea mamei în viața copiilor ei este vitală, o recunoaștem cu toții, nu mai este nimic de adăugat! Limitele pe care ea le trasează, îndrumările pline de înțelepciune, corectarea comportamentelor nepotrivite, ghidarea cu dragoste prin „labirinturile” vârstei – toate acestea și multe altele pe care le face ea, conștient sau nu, modelează copiii definitiv. Toate valorile pe care mama le sădește în inima copiilor, iar apoi le „crește”, dau roade direct proporțional cu implicarea, sufletul și conștiința datoriei ei. Nu neglija în nicio zi această mare responsabilitate!
*prin exemplul personal oricât le-ai vorbi copiilor despre credință, dacă tu ca mamă nu practici, este inutil. La fel se întâmplă cu orice lucru bun pe care vrei să-l implementezi în viața lor. Dacă tu te porți într-un fel și vrei ca copilul tău să fie altfel, e posibil ca rezultatul să fie unul dureros de trist. Știm deja, din experiență: copiii învață din ce văd, mai puțin din ce aud. Așadar, din nou tu ca mamă ai proiectoarele pe tine! Tu ești în ochii lor model, vrei, nu vrei. Ce responsabilitate imensă!
*prin rugăciune când orice altceva nu mai funcționează, ne rămâne să cădem în genunchi! Acolo unde noi nu putem sau nu știm, Dumnezeu, în înțelepciunea Lui, poate și știe. Rugăciunea în timpuri grele, dar și în cele cu soare, în încercare, dar și în bucurie, când copiii nu sunt ascultători, dar și când sunt cooperanți, în orice situație ea rămâne puterea mamei. Când simți că nu mai poți, când te copleșesc gândurile și grijile, când viitorul pare incert, găsești alinare, putere, încurajare și nemărginită pace stând de vorbă cu Dumnezeu.
Peste tot în jurul meu aud doar îngrijorări cu privire la creșterea copiilor, educația și devenirea lor. Totuși, mă încurajez cu un verset din cartea Esterei: „Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?” (4:14) Dumnezeu ne-a dat copiii în vremurile acestea tulburi cu un scop. Depinde de noi, părinții, să-i pregătim, să-i protejăm, să-i educăm cu gândul la un mâine mai fericit!
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să dați un like sau un share. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei!
