De fiecare dată când postez un articol despre responsabilizarea copiilor și implicarea lor în treburile casnice, primesc cel puțin 5 mesaje în care sunt întrebată așa ceva.
Fără exagerări, vă spun că în cuib NU EXISTĂ o astfel de reacție!!!
Am născut 4 copii în 6 ani, sarcini duse foarte greu, mai mult la pat; totuși, am făcut eforturi ca familia să nu-mi simtă lipsa de tot: am spălat, am gătit, am îngrijit copiii, cu o mână ținându-mă de burtă. I-am dus la activități, i-am plimbat, le-am citit, uneori peste puterile mele, cu eforturi fizice doar de mine știute.
După a 5-a naștere, mi-am dat seama că nu mai pot singură să-i duc pe toți, copii, soț și casă; am schimbat tactica și viața ni s-a îmbunătățit! Cum am reușit⬇️:
1️⃣Luni de zile le-am tot repetat un discurs motivațional: familia noastră este o echipă, dacă fiecare își face partea (fără implicarea mea constantă), atunci tuturor ne e bine. Dacă mă vor o mama isteață, cu idei faine de distracții, cu inițiativă și dornică de explorat, atunci fiecare este responsabil de lucrurile personale (ghiozdan, apa pentru antrenament, rechizite etc.) și își face „bucățica” asumat, fără multe negocieri. Nu pot să fiu copleșită de treburi și plină de frustrări, dar să răspund dorințelor la prima strigare!
2️⃣I-am implicat în toate treburile casei, de la curățenie la gătit, de la strâns jucării și haine la cumpărături și rezolvat mici sarcini în afara casei (pe cel mai mic de la 3 ani). Au înțeles rostul și logica treburilor si sunt din ce în ce mai independenți, mai responsabili și mai rapizi😀.
3️⃣M-am ținut serios de ei! Nu am făcut în locul lor ceea ce erau datori să facă și nu i-am stimulat niciodată cu bani. Doar am vorbit mult, mult și au înțeles că oricum eu nu cedez, așa că mai bine cooperează. M-au testat de câteva ori, crezând că dacă mă ignoră, le voi face eu partea.. dar nu s-a întâmplat (așa rea sunt😀).
4️⃣Dacă ei cer ceva (seară de pizza, ieșire la înghețată, plimbare cu rolele, etc), trebuie să dea la schimb: ajutor în grădină, pus vasele la spălat, împachetat haine, orice mă ține pe mine „legată” de casă. Nu poți doar să ceri fără să și dai (valabil și pentru părinți, și pentru copii)! Muncim ÎMPREUNĂ și ne bucurăm ÎMPREUNĂ!
5️⃣Viața este copleșitoare dacă nu există echilibru: muncă și odihnire, treburi și relaxare, efort și răsplată. Felul nostru de a-i educa are influență asupra viitorului lor și luăm foarte în serios această responsabilitate. Eu ca mamă știu mai bine ce au ei nevoie, când și cum. Ei au încredere că le vreau binele, așa că lucrul nostru în echipă va continua în același ritm, tipar și specific cel puțin câțiva ani.
Dragă mamă,
citind rândurile acestea, probabil îți spui că e prea greu, că tu nu poți să-i chinui pe copii chiar așa, mai bine faci singură în continuare TOT prin casă.
Te înțeleg!
Totuși încearcă să schimbi ceva, ca frustrările sa nu te cuprindă de tot. Vei putea să le duci pe toate până într-un punct în care vei ceda și te vei speria chiar și tu de reacțiile, trăirile și lacrimile tale. Încă ai timp să-i responsabilizezi, dacă nu de mila ta, măcar de dragul lor. Copiii care fac câte ceva prin casă nu sunt nici depresivi, nici privați de fericire.. dimpotrivă, apreciază ordinea din sufragerie, farfuria cu ciorbă caldă și prăjitura savurată în oraș, cu toată inima!
Oare nu de asta are nevoie și sufletul tău? De puțin ajutor, un gram de mulțumire și câteva firimituri de apreciere?🤗
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol, vă invit să dați un like sau un share. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei!
Draga Ancuta, dar cum facem atunci când daca nu le zici de 10 ori, nu se misca nimic? Pe mine uneori asta ma obosește f mult. De multe ori, prefer sa fac eu decat sa trag atata de ei… Încă nu am ajuns la inima lor, să facă ei din proprie conștiință și să nu i stresez eu cu o mie de rugăminți.
Negociază cu ei.. nici la noi nu merge chiar lejer treaba uneori, dar eu nu renunț.