Adaptarea la noua viață

Am deja câteva săptămâni de când lucrez, așa că pot să fac o mică analiză și o dare de seamă😁.

Cea mai grea piedică, de care nu am trecut cu totul, este detașarea de casă. După 12 ani în care am știut în fiecare clipă ce fac copiii, ce au mâncat, dacă și-au făcut temele, dacă au dormit, îmi este foarte greu să nu știu ce se întâmplă cu ei, cu orele. Nu am timp la birou să-i sun continuu, nici nu este sănătos sa-i stresez pe ei cu atâtea telefoane. Încerc să mă încurajez singură, știind cum i-am educat și câte „instrumente” le-am pus deja în mâini.

O altă schimbare radicală ține de înfățișarea mea. Ani de zile am stat cu părul prins într-un coc vâlvoi, cu aceleași haine comfortabile, în adidași și blugi în zilele de sărbătoare. Acum calc sacouri și cămăși, iar umerașele mele ocupă jumătate din dressing, un record nemaiîntâlnit😅.

În sfârșit când ies la cumpărături, caut haine pentru mine, cu prioritate, ceea ce nu am făcut niciodată până acum. Chiar și copiii au remarcat și primesc des complimente de la ei „Ia uite la tine.. ești frumoasă!”😀😀.

Învăț aproape zilnic pentru cursul de brand personal, după ce mă întorc acasă și îmi fac treburile urgente. Nu mai am timp să fac curățenia ca în anii trecuți, dar organizarea mea de fier mă ajută să trec mulțumitor prin zile. Nu mai caut perfecțiunea pentru că nu mai am timp😀😀. Trăim într-un ritm si mai alert decât în anii din urmă și asta mă face să fiu foarte atentă la priorități și urgențe. Jonglez bine (deocamdată😅) cu toate!

Îmi imaginam adaptarea la viața de serviciu și colegi mult mai grea și mai stresantă, dar am binecuvântarea să lucrez cu prieteni, într-un mediu foarte creativ și liniștitor. Abia aștept dimineața să ajung la birou, să ne apucăm de treabă, să pun în aplicare tot ce știu și ce mai învăț. Asta face ca acomodarea la noua viață să fie ușoară și plăcută.

În concluzie, sunt foarte bine!💪Să ne țină Dumnezeu sănătoși, să ne dea El putere de muncă și să binecuvinteze tot ce facem!

Primăvară frumoasă vă doresc!🤗🤗

Foto: Ionatan Tutu

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *