Într-o familie numeroasă cea mai mare provocare pentru părinți e să-și cunoască foarte bine fiecare copil în parte. Agitația vieții, grijile de zi cu zi și oboseala ne aruncă într-un vârtej, care ne face să spunem : „Merge și așa!” Pe cei mari îi tratezi ca pe cei mici, cu scuza că altădată vei face mai bine; cu cei mici nu prea mai ai răbdare, ai trecut prin unele faze de mai multe ori deja. Timpul trece și adolescența scoate la iveală niște străini din gingașii bebeluși de odinioară.
Vreau să fiu pregătită când vor veni peste mine astfel de provocări! Vreau să am soluții înțelepte cu care să „operez”! Vreau să evit dramele!
Cum fac? Mă pregătesc intens, analizându-mi copiii:
-le aflu limbajul iubirii; mi se pare esențial ca mamă să știu ce fel de iubire umple rezervorul emoțional al fiecărui copil. Unii vor atingeri fizice, alții cuvinte de apreciere; unii se simt împliniți dacă primesc mici cadouri, alții vor „servicii”. Pentru unii timpul de calitate este dovada supremă de liniștire.
-îi cunosc cât pot de bine; în agenda mea am câte o pagină pentru fiecare copil unde notez calități, puncte tari, puncte slabe, ce-aș putea îmbunătăți și cum. Mă uit la ei cum se joacă, cum interacționează și de fiecare dată când văd ceva ce merită notat, lista e completată. Încerc să fiu cât mai neimplicată emoțional, chiar dacă este foarte greu și să fac o analiză cât mai obiectivă. Scopul este să-i cunosc exact așa cum sunt ei, nu cum ar vrea inima mea să și-i închipuie.
-petrec timp 1 la 1; când gătesc sau fac ordine iau câte unul pe lângă mine; povestim diverse si lucrăm împreună, conectându-ne. Aștept zilele când vom putea ieși la un ceai, la plimbări prin oraș, la cinema. La cumpăraturi merg cu cei mari, pe rând, profitând de timpul împreună, cu cei mici mă conectez înainte de somn.
-îi las să se descopere pe ei înșiși, ce le place, la ce se pricep, fără să le impun eu propriile mele vise sau dorințe. Neîmplinirile mele nu trebuie să devină „motorul” lor. Mă pregătesc să le accept dorințele, știind că vor fi diferite de ale mele; asta nu înseamnă că sunt greșite.
-vorbim cât putem de mult, tratând diverse subiecte și încercând să-i descos cât mai detaliat; subtilitatea nu este punctul meu forte, dar găsesc tot felul de căi de a a ajunge la profunzimea subiectelor.
Luna ianuarie mi-o voi petrece cu lupa în mână, ca în restul anului să corectez și să îmbunătățesc ce se poate!
Spor în toate…la treburi, la citit, la organizat!🤗🤗
Sursă fot: unsplash, arhiva personală- Ionatan Tutu
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram cuibulancutei.
