Acesta este țelul meu personal în 2021! Să fiu valoroasă și în ochii mei, nu doar ai altora. Să fiu serioasă cu lucrurile mari, dar și cu cele mici, să mă „cizelez” cât mai mult înspre ceea ce vrea Dumnezeu să fiu.
Pentru că singură nu știu cum să fac asta, am tras cu ochiul spre modele; le-am analizat și am făcut un portret al femeii profunde cu care vreau să mă aseamăn:
-tratează relația cu Dumnezeu prioritar, nu ocazional, nici superficial! Timpul de citire al Bibliei, rugăciunea și meditația sunt izvorul puterii ei și din ele împarte în jur doar frumos. Poate fi jumătate de oră dimineața, la prânz sau seara, când e liniște în casă, ea găsește timp!
-este serioasă cu viața! Indiferent dacă este căsătorită sau nu, tânără sau mai în vârstă, femeia profundă nu tratează cu dispreț, nici în glumă lucrarea pe care o face.
-nu este perfectă, dar se străduiește cum poate mai frumos să-și împlinească datoriile. Muncește cu drag, cu înțelepciune și mult curaj, chiar și în zilele mai grele.
-emană frumusețe și finețe. Cum să fii butucănoasă când te încarci zilnic din Frumusețea deplină a lui Dumnezeu?
-lucrează continuu la ea, nelăsând niciun capitol al vieții în urmă. Este modestă, dar calitățile ei trec dincolo de vorbe si nu pot fi ascunse.
-zâmbește si are inima liniștită, indiferent de zbuciumul din afară! Ce încurajare să treci prin viața cu / lângă ea!
Oh! Cât de departe sunt și cât de mult trebuie să muncesc! Dar dacă reușesc să mă apropii cât mai mult de acest model, ce viață împlinitoare voi lăsa în urmă!!
De aceea, concret, voi încerca zilnic:
-să citesc din Biblie, ca până la sfârșitul anului s-o termin
-să mă rog constant, dimineața și seara
-să citesc câte o meditație
-să scriu ceva profund în agenda mea
-să ascult muzică ziditoare
-să nu mă implic în discuții contradictorii cu oameni din afara casei mele, pe niciun subiect ( discuții care nu ar rezolva nimic, ci doar ar pune paie pe foc)
-să fiu cât mai calmă cu copiii (aici e partea cea mai grea!!!); când simt că nu mai pot mă retrag singură într-o cameră și mă liniștesc
-să-mi fac treburile cu bucurie, sau în cel mai rău caz, să nu clevetesc
-să-mi țin gândurile spre lucruri care mă zidesc
Doamne ajută și binecuvintează!🤗
P.s. scriu public toate aceste lupte ale mele pentru ca motivația mea să fie mai puternică. Daca vă inspiră și pe voi, Slavă Domnului. Dacă aveți și alte sfaturi, le primesc cu mult drag!!
Sursă foto: unsplash
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram cuibulancutei.
La multi ani cu sănătate și An Nou împlinit
Imi place ce ne-ai împărtășit. Multumesc!
Doamne ajuta! Indraznesc, cu voia lui Dumnezeu, sa adaug gasirea duhovnicului potrivit! Ajuta foarte mult la renasterea noastra interioara, la intarirea sufleteasca de care avem nevoie pentru a deveni oameni profunzi, oameni destoinici, oameni placuti lui Hristos!
Iertare daca a fost prea mult!