Când copiii vor crește, voi uita..

..sarcina și nașterea fiecăruia dintre ei, travaliile intense, refacerile anevoioase, spitalizările nenumărate și toate durerile purtării lor în pântec, în brațe, în suflet;

..durerile alăptării, furia laptelui, înțărcatul, furtuna de hormoni și perioadele postpartum atât de grele și solicitante;

..nopțile nedormite, plimbările cu ei în miez de noapte, somnul pe bucăți furat între două alăptări;

..grijile, uneori fără sens, legate de dezvoltarea lor, mai ales la primii copii, nopțile în care am citit zeci de articole despre diversificare, apariția dinților, puseele de creștere, mersul, vorbitul;

..stresul primelor experiențe: prima hrană solidă, începutul mersului, prima zi de grădi sau de școală, primul examen și cine știe ce mă mai așteaptă de azi înainte;

..tantrumurile nenumărate, făcute în public sau acasă, pentru care m-am consumat peste măsură;

..greul primelor zile de grădiniță și școală, când a trebuit să mă împart în două sau trei locuri în același timp, îmcercând să par stăpână pe mine când în inima mea era potop de lacrimi;

..treburile neterminate, întrerupte de cererile lor nenumărate și de multe ori neînsemnate;

..oboseala peste limită care m-a ajuns de atâtea ori, dar nu m-a doborât de tot;

..supărările pricinuite de prostioarele lor, cearta continuă pe aceeași jucărie, neascultările și neînțelegerile dintre ei și dintre noi;

..deranjul din casă, dezordinea și haosul din mai toate zilele, curățenia făcută în 5 ore, care nu a ținut decât 10 minute, toate treburile făcute ziua întreagă și care până seara nu se mai vedeau;

..băile pe care nu le-am făcut și dușurile întrerupte;

..zilele în care n-am avut grijă de mine și am stat în pijamale, cu părul într-un moț, cu cearcănele până la gât, fără putere să fac prea multe;

..urcatul și coborâtul celor 3 etaje cu bebeluș în sistem și copilul mai mare în brațe, cu genți si sacoșe burdușite de cumpăraturi, cu căruț sau biciclete;

..zecile de ore petrecute lângă biroul lor, ajutându-i la teme, verificând compuneri și completând desenele lor incomplete;

..zilele când am zis că nu mai pot, dar m-am ridicat și mi-am făcut treburile;

..dusul și adusul de la grădiniță sau școală pe fugă, cu ceilalți copii după mine pentru că nu aveam cu cine să-i las acasă, uneori pe soare, alteori pe ploaie;

..alergatul între activitățile copiilor, când pe jos, când cu autobuzul, așteptatul la poartă cât timp ei învățau înăuntru, încurajatul și susținutul constant;

..zilele foarte grele când erau micuți, unul la sân, unul pe picioare, unul lângă mine, cerându-mă toți în același timp;

..lacrimile mele de oboseală, de neștiință, de frustrare, de neputință;

..zilele în care m-am simțit o mamă rea, prea severă, prea cicălitoare, prea stresantă.

Multe lucruri grele le-am uitat de tot, unele păstrează o vagă amintire, altele sunt adânc întipărite în inima mea. Totuși, eu aleg să păstrez bucuria și gingășia zilelor, „combustibil” pentru ce mă așteaptă în viitor!!🤗

Sursă foto: unsplash

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram cuibulancutei.