Cum ți-e sufletul?

Am primit această întrebare de la o prietenă dragă și m-a răscolit profund..

Ca să răspund totuși, mi-e foarte obosit și neliniștit! Ziua mea începe la 6:45 și se termină spre miezul nopții. Întreaga zi e o cursă pe care încerc să nu o pierd: dus și adus copiii de la școală, gătit, teme, ordine, haine de pus la loc. Stres continuu cu programul copiilor, ședințe pe Zoom, conectări la școala online și nenumărate activități cu cei mici.

Casa mi-e mai mereu întoarsă cu fundul în sus: nu mai reușesc să o țin la nivelul de curățenie pe care mi-l doresc, pentru că prioritate are școala copiilor. Cât fac cei mari teme, le dau ceva de lucru celor mici, dar nu le captez atenția mai mult de câteva minute. Cum ies din cameră se ceartă, fac gălăgie și tot felul de prostioare care îmi consumă mintea și așa agitată.

David vrea să învețe să gătească, așa că e mai mereu la bucătărie testând câte ceva. Cristiana și Ștefan sunt pasionați de crafturi; lipesc, decupează, caută frunze și castane cu care își împodobesc camera😅. Cei mici trag de mine în același timp și vor aceeași culoare, același creion, aceeași mașină.

Muncesc mult și pentru blog (chiar dacă nu pare) și simt că nu cresc deloc. Mă străduiesc să postez texte interesante, încurajatoare, dar reacția cititorilor este foarte slabă. Vreau să cresc și pagina de Instagram, așa că am început să învăț Lightroom, dar volumul de informații este foarte mare și n-am niciun ajutor. Tot ce știu am învățat singură și efortul solicitant mă ajunge din urmă.

La grădină ajung mai rar; am început să strâng deja plantele uscate, am mai cules ultimele roade de la roșii. Mai avem ardei, vinete, varză, conopidă și câțiva pepeni galbeni.

Jonglez cu toate, dar îmi scade energia simțitor și e abia a doua săptămână de școală😥.

În agitația vieții de zi cu zi, cât timp acord sufletului? Sunt zile care trec fără să iau vreo pauză, fără să citesc vreun verset, fără să ascult ceva ziditor. Sunt zile goale, cu toată agitația și alergătura. Știu că sunt într-o perioadă grea a vieții, care va trece și va face loc alteia mai liniștite (sper!!🙏) .

Dacă ești la fel ca mine, prinsă în treburi și agitația vieții, te încurajez să te oprești puțin. Jumătate de oră, cât dorm copiii sau se joacă singuri, liniștește-ți mintea și inima obosite. Hai să ne rugăm amândouă pentru pace, să ne umple Dumnezeu de bucurie și să ne dea binecuvântare în tot ce facem. Atunci când ne va întreba cineva cum ni-e sufletul, să răspundem amândouă: „Liniștit!”

Sursă foto: unsplash

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram cuibulancutei.

19 comentarii

  1. Multumim, Ancuta inca o data pt incurajari! Chiar daca iti scriu mai rar, sa nu crezi ca reactia cititorilor e slaba. Eu astept cu nerabdare fiecare articol ca pe apa de izvor. De fiecare data cu scrisul tau ma motivezi sa merg mai departe cu mult curaj. Pt ca si eu am 4 copii si sunt in aceeasi alergare ca si tine, dar nu de putine ori mi am dat seama ca asta trebuie sa fac si asta imi iese cel mai bine:) Insa ai mare dreptate ca trebuie macar o jumatate de ora pe zi sa ne oprim si sa ne linistim un pic sufletul… Sa ne ajute Dzeu pe toti sa le facem pe toate cu El!

  2. Buna, sunt Mihaela si zi de zi intru pe blog sa vad dacă ai mai scris ceva. Sunt o mamica cu 5 copilasi cu vârste intre 12 luni si 9 ani, insarcinata cu al saselea. Tot ce scrii ma ajuta enorm, de fapt te-am descoperit intr-un moment foarte dificil pt mine si am gasit aici incurajare, o vorba buna si un sfat. Esti un om minutat, iti multumesc!

  3. Cred ca faci mai mult decat crezi. Si eu incep ziua devreme, lucrez de acasa e drept, insa ca sa fiu gata pt sedintele de la 10 incep sa lucrez de la 6, cu pauza pt dus copilul la scoala. Nimic nu e organizat ca la carte, dar daca functioneaza mergem asa. Curatenia o fac cat e copilul la scoala, si merge usor pt ca am luat decizia cu multi ani in urma sa decoram minimalist, asta inseamna corpuri modulare, in care tinem doar ce e strict necesar, restul ce e folosit aruncam. Avem decoratiuni, insa le-am ales mai clasice sa nu se demodeze dar sa si arate casa modern. Termin curatenia repede la parter, la etaj e mai mult ca acolo e camera de joaca. Apoi iar munca pana iau copilul de la scoala, pauza pana mananca si face teme, apoi el trece la joaca si iar la laptop. Termin munca dupa 7 seara zilnic…la timp pt plimbarea de seara. Nu stiu cum as reusi toate astea daca as fi in locul tau. Asa ca unde tu simti ca nu faci destul, altii te vad ca pe o eroina! 🙂

  4. Te-am descoperit anul trecut și mi-ai schimbat viata prin tot ce ai scris.Chiar și pe a copiilor mei, verișorilor și finutilor deoarece toti o adora pe Li Ziqi.Cat sunt de mici toți au devenit pasionați de gatit.Cuibulancutei, dulcecasa, o parte din ce ai recomandat la „10 favorite pe youtube” le citesc sau le ascult zilnic cu mare placere pentru că pot învăța atât de multe de la voi.Iti mulțumesc că împărtășești și altora din darurile tale!

  5. Si eu am citit toate postarile si ma bucur de fiecare. Faptul că nu las decât rar un comentariu nu inseamna ca ce am citit nu m a bucurat, sau nu m a incurajat, sau nu m a pus pe gânduri, sau nu a lăsat o urmă cât de mică în sufletul meu… Multumesc pentru toate!🤗

  6. Doamne ajuta,
    Toate activitățile zilnice pe care tu le.ai enumerat, sunt sigura ca înaintea Bunului sunt rugăciuni.
    Sunt mămică de 5 copii, unul dintre ei cu paralizie cerebrală, am aceleasi activități ca si tine si traiesc fiecare zi ca pe o izbândă.
    Avem zile si zile, dar stiu ca asta este o vreme în care Bunul nu are mai multe pretentii de la mine. Important este să nu uit să multumesc la sfârșitul zilei…
    Imbratisari

  7. Dumnezeu, care pe toate le vede, sa iti rasplateasca efortul, daruirea, straduinta si gandurile cele bune pe care le pui in tot ceea ce creezi in acest spatiu virtual!
    Pentru mine esti…..incurajare, model si dovada a lucrarii lui Dumnezeu!
    Te imbratisez cu drag, eu care citesc dar uit sa multumesc 😦

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *