Decor de toamnă, varianta 2020

Casă cu ferestre mari, vedere spre lac sau pădure, mobilă albă și covoare pufoase…aceasta e casa visurilor mele! Până atunci mă bucur de apartamentul nostru de la etajul 3 ☺!

Dimineață m-a trezit un aer rece prin ferestrele deschise, semn că toamna e aproape! Atât mi-a trebuit, am scos cutiile cu decorațiuni și am început să strâng scoicile și florile din toată casa; am șters praful și am ordonat fiecare cameră; după o plimbare scurtă prin cartier, m-am întors cu brațul plin de crengi, castane și frunze. Am scos pistolul de lipit și mi-am creat decorațiunile pentru toamna 2020😀.

Am început cu o coroniță pentru ușa exterioară, cu care să-mi bucur vecinii:

..apoi una pentru interior:

Pentru sufragerie, am încropit un tablou:

Am făcut mici buchete din flori uscate , am umplut vaze cu migdale și nuci..

Am schimbat câteva ghivece albe cu unele arămii:

Până diseară mai am de rezolvat camera copiilor, unde vreau să pun o ghirlandă de toamnă făcută cu ei și niște citate motivaționale printate.

Nici nu știu când a trecut vara și vacanța, dar aștept toamna cu multă speranță și bucurie! 🤗🤗

P.S. Mi-ar placea să citesc în comentarii care este decorațiunea voastră preferată din ce am lucrat azi.

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Va astept si pe Instagram cuibulancutei.

3 comentarii

  1. Mămică hărnicuță, toate sunt foarte frumoase, însă coronița de interior m-a cucerit pentru ca e Cu…fundiță! Mult spor si creativitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *