Pregătiri de..adolescență

Ne întorceam de la grădină și urcam scările blocului; cei mari o luaseră înainte, eu îl țineam de mânuță pe cel mai mic, dornic să meargă singur. Deodată am avut o revelație: am copii mari!! Nu-i mai duc în brațe, se descurcă singuri, sunt aproape..vai de mine!!!!! Aproape ADOLESCENȚI!!!!😭

Necunoscutul este plin de întrebări; etapa care urmează pare întotdeauna mai grea decât cea prin care trecem momentan. Nu aștept adolescența copiilor mei, dar ea e deja pe drum și vine cu viteză în cuib, la noi, așa că încep pregătirile. Cred cu tărie că părinții înțelepți care știu să treacă de această perioadă isteț sunt cei care își câștigă copiii pe viață. Adolescența nu este despre orgolii, nici despre demonstrații de forță psihică; este o etapă în care copiii noștri descoperă cine sunt, ce vor, ce le place. Datoria noastră e să-i iubim, să-i ghidăm, să-i ascultăm. De aceea, încă de azi:

-stăm de vorbă mult, des și profund. Când gătesc iau câte unul pe lângă mine și povestim; când sunt în grădină îi iau pe lângă mine sub pretextul ajutorului și discutăm. Când îi adorm pe cei mici, dezvoltăm un anumit subiect. Profit de orice ocazie să le vorbesc, să le povestesc, să le explic tot felul de lucruri despre viață, familie, credință.

-îi ajut să se descopere și să-și cunoască propria valoare. Într-o seară, Cristiana mă întreabă care cred eu că sunt darurile ei primite de la Dumnezeu. Abia așteptam un astfel de subiect de discuție; am povestit amândouă mult și am făcut-o conștientă de niște calități care o reprezintă. A doua zi, am auzit-o întâmplător cum povestea băieților mici că Dumnezeu dă fiecărui om un talent, un dar și noi trebuie să-l dezvoltăm☺. Este vital pentru perioada următoare să se simtă valoroși, fără exagerări de genul „tu esti bun la orice!”. Eu prefer punctual: „tu ești foarte bun la..”.

-sunt atentă la prieteniile lor, la pasiuni și interese. Sunt mereu cu ochii pe ei, chiar și atunci când nu-i văd😀. Încurajez prieteniile sincere, frumoase, înălțătoare pentru zilele care vin, când mama nu va „înțelege”. Încerc să-i cunosc cât mai mult, ca să pot să-i ajut să se cunoască. Să știe ce le place, la ce sunt buni sau talentați, ce le aduce împlinire, etc.

-le învăț limbajul de iubire al fiecăruia; în cartea „Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”, sunt descrise felurile în care un copil percepe dragostea părinților; copiii sunt diferiți, nevoile lor sunt diferite, felul în care simt dragostea este diferit. Datoria mea de mamă e să descopăr și să practic cu fiecare copil propriul limbaj de dragoste.

-încurajez și stimulez relațiile dintre frățiori, ca atunci când vor avea nevoie de cineva cu care să vorbească, să găsească o ureche. Tot pentru zilele când mama nu înțelege!😅

-citesc mult!! Ca să mă informez, ca să vin în ajutorul lor, ca să preîntâmpin anumite probleme care pot fi evitate ușor. „Adolescentul, copilul meu”, „Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor”, „Crescându-l pe Cain”, orice carte poate ajuta! Citind poveștile unor adulți trecuți de adolescență, pot recunoaște unele probleme la copiii mei și ÎNCĂ mai pot corecta.

-încerc să mă mențin „actuală”; mi se pare esențial ca părinții să trăiască aceleași timpuri cu copiii lor, pentru a putea comunica bine. Nu-mi place deloc atitudinea „timpul meu s-a dus, sunt o învechită!”. Mai bine țin pasul cu tehnologia, citesc, învăț, mă dezvolt și eu. Când îmi vor povesti de drone, să știu ce să le răspund, nu să mă uit panicată, total pe lângă subiect.

-mă pregătesc pentru discuțiile fundamentale despre menstruație și pubertate; aștept din zi în zi vreo întrebare care să mă uimească, așa că pregătesc explicații specifice vârstei, să nu fiu luată total prin surprindere, nici să-i traumatizez cu vreun răspuns spontan😅😅.

-învăț de la alții; stau de vorbă cu mame ale căror copii au trecut de această perioadă, mă uit la prietenele mele care au relații frumoase cu copiii lor și prind tot ce este bun.

-încurajez prieteniile băieților cu tatăl lor, pentru discuții de gen masculin🙂. Nu mă pricep la astfel de subiecte, așa că intră tati în scenă. Cresc prietenia mea cu Cristiana, avem mici secrete și împărtășiri, ne pregătim să devenim o echipă printre băieții din casă.

-fac rezerve de răbdare, ascultare, îmbrățișari și încurajări. Cel mai greu punct! Firea mea impulsivă și vulcanică are tendința să se arate în momentele în care ar trebui să se retragă în tăcere😅😅 Să nu vorbesc despre ei mai mult decât trebuie, să nu-i stânjenesc în public, să tac deși le-aș spune câteva vorbe, să-i îmbrățișez când sunt confuzi, să nu exagerez când vor da ochii peste cap și mă vor considera „mamă rea”..

Doar scriind m-a luat panica..oare voi putea să trec de perioada aceasta, fără să-i „stric”?

Sursă foto: unsplash, cristinamariacojocariu.ro

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos.

Citeste si: Să dai copilului tău TOT Când ai musafiri în 10 minute O săptămână bună se cunoaște de…duminică seara!!