La primul copil, ești în stare să cumperi orice jucărie, imediat după naștere, indiferent de preț; jocuri de logică la 6 luni, enciclopedii la 1 an, puzzle de 1000 de piese la 2😄😄 Nu-i nimic greșit, doar că practica mi-a demonstrat că de fapt, copiii au nevoie de mai puține jucării🤔. Le-aș împărți în două categorii:
1.Jucării cu care se pot juca singuri (puzzle, jocuri de motricitate, mașinuțe, păpuși)
2.Jucării cu care se pot juca împreună cu frățiorii ( Lego, cuburi de construit, animale)
La noi în casă, plușurile nu au succes deloc. Le țin într-un coș mare, pentru estetică, adunând mult praf și scame. Rar se joacă vreun copil cu ele: cei mari fac uneori teatru de păpuși folosindu-se de ele, iar cei mici le folosesc să învețe animalele.
În schimb, cutia cu Lego și cea cu cuburi de construit sunt mereu cerute și întinse. Stau concentrați cu orele și pe măsură ce cresc, creațiile lor devin tot mai complexe.
Bunicilor le-am cerut să nu le mai cumpere decât cărți, pentru că utilitatea lor este mult mai mare, iar valoarea adusă de citit este nemăsurabilă. Avem multe cărticele pentru 0-4 ani, așezate la nivelul lor, pentru a le putea răsfoi oricine dorește, oricând.
„Colecția” Cristianei numără o Elsa, vreo doi bebeluși și câțiva ponei. Sunt singurele jucării pe care le-a cerut; mai tot timpul se joacă cu aceleași jucării ca și băieții, ea fiind cu inițiativa la jocul de rol: de-a școala, de-a ferma, de-a spitalul.
Călin stă între ei curios de orice lucru din cutii sau sertare, fiind cel mai ușor de mulțumit😊😊
De obicei, le luăm jucării doar de Crăciun și de ziua lor. Avem deja foarte multe și oricum nu reușesc să se joace cu toate. Atunci când caut ceva anume, încerc întâi la second hand. În Galați sunt vreo două foarte bune, cu marfă de foarte bună calitate: căsuțe de păpuși, curse de mașini, bebeluși sau alte figurine, la un sfert din prețul din magazin. Au și jocuri pentru întreaga familie, iar dacă ai noroc, poți lua Lego original la un sfert de preț. Vă recomand să treceți pe la Magic Toys, dacă nu ați fost încă😊; îi găsiți în zona General sau în Micro 19.
Spor la jucat! Să ne bucurăm de vacanță😀
Sursa foto: arhiva personala, unsplash
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos.
Citește și: Copilăria copiilor mei Cum îți poți îmbogăți copiii
Foarte util articol. Ești un om minunat Ancuța. Îți mulțumesc din suflet pentru sfaturile legate de organizarea jucăriilor. Am fost disperata.