Programul meu de lucru incepe la ora 7. Alaptez in graba un bebelus infometat, in timp ce mangai capusorul blond al fratelui mai mare. La 7.20 ii trezesc pe ceilalti 3 copii si pana la 7.50 e forfota mare si ingramadeala la usa. Dupa ora 8 ma linistesc (adica pun o mancare pe foc, bag o masina la spalat, alaptez, schimb un pampers, strang o cutie de jucarii, impaturesc un teanc de hainute, fac curat la baie, mai alaptez o data).
La 11:50 vin de la scoala D. si C; le pun masa, facem teme, mai alaptez o data, il adorm pe blondut, pana la 17, cand apare si S. de la gradi..pregatesc iar o gustare, mai bag o masina, mai pun o mancare pe foc (cea de dimineata a fost prea gustoasa si s-a terminat) incerc sa scriu ceva pentru blog, si uite asa se face 19..iar pregatesc masa, fac curat la bucatarie, la 20:30 ne pregatim de culcare, inca o sesiune de alaptat, vreo 3 pampersi schimbati si se face ora 23..In sfarsit dorm toti copiii, dar nu pot sa ma bucur de liniste pentru ca adorm odata cu ei😀
Pentru moment asta e viata mea.. Nu sunt savant celebru, nici cercetator in domeniul medical cu sanse sa descopar vreun tratament miraculos. Nu sunt laudata cand termin vreun proiect spectaculos, nici avansata in grad in urma vreunei reusite la birou. Nu sunt recompensata cu vreo marire de salariu cand imi termin treaba, nici nu primesc complimente pentru sarcinile indeplinite. Curatenia mea luna nu tine jumatate de ora, iar oalele cu mancare se termina mai repede decat iti poti imagina! Toate hainele aranjate meticulos in dulap sunt transformate intr-o mare nebuloasa de vreo manuta, vinovata si de „picturile” de pe oglinzi.
Sunt doar o MAMA care isi face datoria cu speranta ca puii ei isi vor descoperi intregul potential si vor deveni tot ce-si doresc! Poate in casa mea creste un viitor preot inimos, un medic empatic sau de ce nu un potential cercetator. Toate „nimicurile” acestea pe care le fac eu zilnic, ii ajuta pe ei sa creasca, sa infloreasca, sa devina!!
Pana atunci, ma duc sa termin curatenia la baie!!
Sursa foto Stock.Adobe
Eu simt nevoia să mă odihnesc numai cât am citit articolul. 😴
Cat de frumoasa viata ai Ancuta! Citindu-ti blogul prind si eu curaj. Avem trei copilasi, uneori nu stiu de unde sa ma adun.
Te imbratisez cu drag, Andrada.
Multumesc de ganduri! Toate mamicile au si zile mai grele, important e sa ne bucuram de copii cat putem de mult! Te imbratisez si te mai astept in cuib!
Dupa atatia ani in care am trait bazandu.ne mai mult sau mai putin pe recompense (18 ani de scoala plus facultatea, unde am primit note si aprecieri), e greu acum ca realizarile noastre sa nu fie observate sau apreciate. Dar sunt esentiale lucrurile mici de care ne ocupam noi zi de zi. Si cum ai zis tu, cu ele si prin ele, in casa noastra cresc viitori oameni (preoti, medici, etc). E suficient cat sa ne motiveze sa continuam munca noastra neobservabila
nu stiu daca vreo nota, sau un examen greu, trecut cu brio sau cu 5 poate sa se compare cu o imbratisate, un „te iubesc” cu „interes” sau cu un „Mami, hai sa ne iubim putin!”. In alta ordine de idei, mi se bucura inima când te citesc si-mi vine sa te iubesc si pe tine un pic!
Am citit si am plans. Atat!
Va mai astept in cuib!
Ancuța, cu sau fără job, e destul de muncă atunci când ești mamă. Am găsit ca sunt la fel de ocupată când stau acasă ca atunci când lucrez. Însă toate măririle de salariu plus toate aprecierile nu fac atât cât o îmbrățișare de pui mic. Bucurie sa ai in tot ce faci!