Am devenit mamă la 23 de ani, imediat după terminarea facultății, așa că nu am avut timp să-mi clădesc cariera mult visată. Timp de 9 ani singura mea prioritate au fost copiii. Sarcină, alăptare, înțărcare, repetare.. de câteva ori😅. Nu aveam realizări mărețe, nici împliniri prea multe; tânjeam să mai fac ceva, să-mi dovedesc utilitatea.
În 2018 am început sa scriu pe blog și am simțit un zvâc de energie. Timp de 3 ani am postat constant, câte 2 articole pe săptămână, articole scrise cu mult patos despre viața mea de mamă, soție, femeie. Totuși, golul a rămas și din februarie 2021 am încercat să-l umplu cu serviciul.
Ce credeam eu că va fi viața de mamă cu job: mă îmbrac frumos și ies din casă, socializez cu colegele, aflu lucruri interesante care ne vor face viața mai dinamică, am în sfârșit un sentiment de împlinire, copiii vor vedea în mine un model și mă vor aprecia mai mult.
Ce a fost în realitate: o alergătură zbuciumată prin oraș, ajuns acasă uneori la 6, stres și probleme la birou, un continuu sentiment de nonvaloare, copii care se descurcă singuri cu mâncarea și temele, o oboseală sfâșietoare, lipsă cruntă de timp. Ce a pus capac așa zisei mele cariere a fost regresul subtil a lui Ștefan (clasa 1). De la Foarte Bine a ajuns la Suficient, pentru că eu nu am mai avut putere, energie și timp să mă ocup de el.
Când am evaluat calitatea vieții nostre, am pus în balanță avantajele și dezavantajele plecării mele de acasă aproape 9 ore pe zi. Am înțeles repede că locul meu, cel puțin încă 5 ani, este ACASĂ, cu copiii! Oricât aș câștiga material, nicio sumă de bani nu va umple în ei lipsa mea!
M-am convins așa puternic de această realitate, încât în sfârșit mi-am găsit locul! Sunt unde trebuie și știu că aduc valoare inimaginabilă casei mele, chiar dacă momentan nu se văd decât firimituri!! Misiunea mea este profund însemnată, chiar dacă nu voi obține nici măriri de salariu, nici avansări în funcție, nici recunoașteri publice! Răsplata mea va veni, sunt sigură, când copiii pe care i-am crescut vor deveni OAMENI!!
Ce urmează pentru mine? Un timp de reconectare cu mine însămi, de reorganizare a vieții noastre, de căutare soluții pentru tot ce nu a funcționat în casa noastră, de făcut noi planuri. Chiar dacă rămân acasă, nu înseamnă că nu mai lucrez pentru visele mele. Am atâtea noi idei și chiar de luni încep un nou capitol (stați aproape să le aflați😀).
Sunt aici, acum, cu inima liniștită!! Chiar dacă unii vor spune că am eșuat, eu știu cât am evoluat. Aveam nevoie de perioada aceasta, ca să nu mă cuprindă frustările mai târziu. Am încercat, am învățat, merg mai departe! Cu recunoștință pentru un an plin de lecții valoroase,
Ancuța, casnică împlinită
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei
Intoarcerea Acasa este o binecuvantare. Este bine, cu toate dezavantajele, ca ai trecut prin aceasta situatie. Astfel nu vei mai avea acea imagine inchipuita ca viata manelir cu job este un teren plin de flori.
Mult timp am avut aceleasi framantari. Dar de fiecare data Dumnezeu mi-a dat semne sa ma intorc. Acum, pe langa familie, desfasor o activitate de cateva ore pe saptamana, de acasa, cu un program stabilit de mine. Nu imi doresc mai mult.
Multa tihna sufleteasca dupa aceasta perioada de zbucium! Veti inflori impreuna!
Te inteleg perfect chiar daca nu am copii!! Foarte bine ca ai ales sa fii acasa alaturi de copii, sa pui bazelor unor oameni. Si eu am ales sa mi urmez sotul cu jobul lui prin Europa si initial m am simtit super aiurea fara job insa in acelasi timp, am invatat sa apreciez timpul liber si conectarea cu mine dupa goana nebuna pe care o duceam zilnic in Bucuresti.
Cât de bine te înțeleg! Mereu voi fi de părere ca locul femeii este acasă! Doar așa casa va fi casă (și nu, nu ma refer la podele curate si toate lucrurile puse la punct, ci la casa ținută in armonie!). Doar ocupându-se femeia de casă și de familie se poate vorbi de tihnă, de armonie, de echilibru… Regret enorm trendul acesta modern al falsei iluzii de femeie de succes in carieră. Merg pe ideea că se plătește un preț mult prea mare, pe care, din păcate, cei mai mulți nici macar nu il conștientizează!
Cred că împlinirea nu poate veni nici din job, dar nici din „acasă” (suna bine pt o mama să susțină că o împlinesc copiii sau a fi mama).
Suntem provocați continuu sa facem fata realitatii noastre, așteptăm ca exteriorul sa ne „fericească” si ne gândim că valoarea noastră e data de CEEA CE FACEM (FAPTE). E mult de lucru și totul se petrece la interior… Putem fi din ce in ce mai bine și cred că asta e menirea noastră, sa ne cunoaștem, să conștientizăm toate sabotarile și blocajele noastre, să tindem spre cea mai buna varianta care putem fi….însă mi ar fi teama sa vorbesc de o împlinire (permanenta) în viața asta. Poate doar sfinții au ajuns la ea.
Sunt mandra de tine ca ai putut face asta ….Mi-as dori si eu sa pot sa face asta ….