Ne-am întâlnit din întâmplare. Nu aveam prea mult timp nici eu, nici ea, dar am stat de vorbă puțin. I-am simțit oboseala, neliniștea, grijile, dar mai ales nevoia să spună ce are pe suflet. Știu sigur că după jumătatea de oră petrecută împreună, s-a simțit mai bine, mai ușoară, chiar încurajată. Nu pentru că eu i-aș fi dat vreun sfat prețios, ci doar pentru că am ascultat-o!!
Multe dintre femeile din jurul meu au surori; mai aproape sau mai departe, au cu cine să vorbească atunci când simt nevoia. Altele au prietene foarte intime, cu care împărtășeșc orice. Dar mai știu că sunt multe femei care nu au pe nimeni. Viața agitată, munca, copiii, le duc într-un punct de singurătate, de care uneori nici nu sunt conștiente.
Meditând la întâlnirea cu prietena mea, mi-a venit un gând: de ce nu aș fi eu urechea unor astfel de femei? De ce nu rup din timpul meu o oră pe săptămână să ascult o mamă care se simte singură? Cât de benefică ar fi o astfel de conversație pentru amândouă?
Așa că, am notat în agendă ca miercurea, cât dorm copiii la prânz, să vorbesc la telefon.
Cu cine? 🤔
Cu oricine vrea🙂!!
Dacă vrei să vorbim, lasă-mi un mesaj în privat și hotărâm împreună detaliile. Bem o cafea sau un ceai, povestim și ne încurajăm reciproc☺. Nu te speria, am si eu multe pe suflet, deci nu vei fi singura care va vorbi!
Deci, cu cine „mă întâlnesc” mâine?
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram cuibulancutei.
Ce idee minunata! Niciodata nu m-am gandit ca as putea face asta, dar mi se pare grozav, poate chiar vom vorbi candva :). Minunat mi se pare sa poti oferi o parte din timpul tau oricui, fara nicio discriminare. Cuvant bun sa aveti!
Ce scumpa esti! ☺️
aici e lockdown strict asa ca in grupul de expate ne-am organizat la un Social Distance walk. Fiecare dupa cum are nevoie: mental support and walk support, am venit cu febra musculara (2 ore de mers rapid) si o lectie de educatie financiara (acum am de studiat).