Ca în fiecare vară, copiii petrec o parte din vacanță la munte, la bunici. Îi las pe rând, câte 2, 3, iar restul rămân cu mine. Când sunt toți acasă, nu este așa de greu ca atunci când formula nu e completă: cei mici sunt integrați în joaca celor mari, de-a școala, de-a războiul, de-a magazinul. Stau singuri cu orele în camera lor, se înțeleg, negociază jucăriile, se ceartă și se împacă fără intervenția mea. Mă ajută la treburile casei și la cumpăraturi. Când nu sunt toți, timpul trece foarte diferit. Am ales o zi în care tati a fost plecat și Cristiana era la țară cu 2 frățiori; iată cum arată:
Ziua cu cei mari (6 și 11 ani):
Mă trezesc pe la 9; în casă e liniște, David citește, Ștefan se joacă cu niște mașini. Îmi beau cafeaua în timp ce fac planuri cu băieții pentru ziua ce urmează. David merge să cumpere pâine, Ștefan mă ajută să pun masa. După micul dejun, fiecare e ocupat: băieții fac curat în cameră, eu pregătesc prânzul și ordonez niște dulapuri în bucătarie. Pe la 1 ieșim la cumpărături; ne oprim la o înghețată, trecem pe la bibliotecă și ne întoarcem acasă liniștiți. După 5 mergem pe jos la grădină, unde băieții se joacă la „casa lor”, iar eu mă ocup de plante. Din nou acasă pe la 9; cât fac băieții duș, pregătesc cina. Mâncăm cu toții, apoi citim fiecare ce poate: eu un roman, David o carte de istorie, Ștefan una cu poze😀. Adormim imediat după rugăciunea împreună. Am avut o zi lungă!
Ziua cu cei mici (2 și 4 ani):
Mă trezesc la 7:15, în sunet de muzicuță și fluier; băieții matinali iubesc zgomotele puternice făcute la răsăritul soarelui. Trag de mine că vor micul dejun, pe care îl pregătesc rapid. Încerc să-mi beau cafeaua caldă, dar trebuie să intervin de câteva ori să mediez conflicte importante: cine ia primul mașina galbenă, al cui este ursulețul, al cui e rândul să stea pe scaun. Aș face niște cumpărături, dar nu am cum să-i las singuri, îl aștept pe tati. Cât pregătesc prânzul le dau ceva de făcut: un puzzle, un joculeț, o carte de colorat. Nici nu ajung în bucătărie, că aud ceartă între ei din nou. După masă, îi culc; îmi ia mai mult de o oră până reușesc. Tiptil ies din camera lor să mai fac ceva prin casă; când am mai mult spor apar amândoi😅. Mai bine merg cu ei la grădină! Nici aici nu reușesc să fac prea multe: ba intră în roșii, ba în pepeni, culegând tot ce le cade în mână. Mă resemnez că azi voi bifa ceva de pe lunga mea listă de treburi și stau cu ei, la joacă. Ajungem acasă obosiți și plini de nisip. Le fac un duș rapid, bag hainele direct la mașină, o pornesc și pregătesc cina. După, le fac iar duș, au ciorbă peste tot😅. Încercăm să ne rugăm împreună, mai mult eu, ei sar pe mine; adorm o oră mai târziu, după multă joacă și râsete. Eu nu mai am putere să fac nimic, nici măcar să citesc… poate mâine voi fi mai productivă!
Dragă mămică cu copiii mici,
Încă o dată am înțeles cât de solicitantă, obositoare și extenuantă este viața ta! Dependența lor de brațele tale, munca continuă și fără spor, intervențiile constante în joaca lor, sunt uneori foarte greu de dus. Partea bună e că timpul trece și va aduce ușurare. Va fi mai ușor fizic, dar mult mai greu emoțional și psihic.
Nu vor mai avea nevoie să-i ștergi la gură de ciorbiță, ci doar de întristarea de pe chip!
Nu vei mai bandaja genunchi neobosiți, doar inimi suferinde!
Nu-i vei mai duce în brațe, doar în suflet și în rugăciune!
Să te întărească Dumnezeu, să-ți dea El înțelepciune si putere să-ți împlinești menirea cu bucurie! Te îmbrățișează o altă mamă cu copiii mici!🤗
Sursă foto: arhiva personală
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram cuibulancutei.
Îmbrățișări! 🤗
Ce frumos ai scris! Intr-adevar, asa este cu copii mici. E bine sa stim ca si alte mamici trec prin aceleasi situatii. M-ai incurajat! Multumesc!