Îmi place tare mult să citesc și să scriu de mână; atunci când găsesc vreun pasaj care rezonează cu inima mea, îl transcriu în caietele mele. Săptămâna trecută, făcând ordine prin bibliotecă, am scos câteva agende vechi şi m-am minunat de râdurile găsite; nu le citeam prima oară, dar îmi vorbeau mai mult ca oricând. Vreau să împart cu voi „dulceaţa” lor, aşa că m-am gândit ca în fiecare luni dimineață să postez în această rubrică un citat care să îndemne la meditaţie.
„Doamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua care începe. Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale sfinte. În fiecare ceas al acestei zile povățuiește-mă în toate și ajută-mă. Chiar dacă aș primi necazuri și nenorociri în timpul zilei, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și cu credință tare, că în toate este voia Ta cea sfântă.
În toate faptele și cuvintele mele, Tu călăuzește-mi gândurile și simțămintele. În toate întâmplările neașteptate, nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine. Învață-mă să fiu deschis și înțelept cu toți frații mei, pe nimeni amărând, pe nimeni întristând.
Doamne, dă-mi puterea să port osteneala zilei de astăzi și toate întâmplările din vremea ei. Călăuzește-mi voia și învață-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd și să iert.
Amin.”
(Rugăciunea stareților de la Optina)
Ceva frumos:
Piatra de suflet – Una dintre cele mai frumoase fotografii văzute vreodată! Finețe și putere, nădejde și statornicie, sensibiliate și îndârjire în același timp . Felicitări, Ioana Todor! Ești minunată!
Săptămână plina de bucurii!
Sursa foto: unsplash
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos.
Citeste si: “Păstoriți turma lui Dumnezeu..” Încurajare pentru zile grele Îngijorarea noastră, cea de toate zilele
5 comentarii