A fost, de departe, cel mai greu și obositor an școlar, mai ales din cauza logisticii: dimineața cei mari trebuiau lăsați în 3 locuri diferite, iar acasă rămâneau 2. Nici nu apucam să fac ceva treabă, trebuia să ies la 11.40 după ei. David a venit mai mult singur, Cristiana și Ștefan cu părinții unor colegi; fără ajutorul lor, mi-ar fi fost mult mai greu! ( Mulțumesc, încă o dată!)
Ștefan a terminat grupa mare, dar în toamnă o va repeta pentru că are abia 5 ani jumătate. A fost primul an în care a mers singur la grădi, pentru că sora lui a plecat la pregătitoare. Despărțirea a fost grea, dar necesară independenței lui. A adunat multe reușite:
* știe să recunoască un stegozaur, un pteranodon și un veleciraptor🙄
* a învățat că rădăcina este bucătăria plantei
* poate să enumere planetele Sistemului Solar
* a memorat cântecele, poezii și nenumărate povești
* și-a însușit reguli de igienă, comportament și politețe
* a devenit foarte independent și responsabil
* știe muuuulte cuvinte, poezii și cântecele în engleză
Cristiana trece clasa I, cu multe realizări: a fost la un concurs de șah și neașteptat, a luat medalia de bronz😅; la concursul de franceză a luat cupa, dar mă bucură mai mult mulțimea de cuvinte învățate. De asemenea, în engleză poate să ducă o conversație foarte bine; dacă aude un cântec, traduce frânturi. A început să citească mici cărticele, influențată de fratele mai mare.
Deși mă pregătisem emoțional pentru un an greu, clasa a II-a nu a fost chiar de speriat. David este un copil foarte responsabil, știe întotdeauna ce teme are, iar tabla înmulțirii, învățată în vacanță mare, i-a fost de mare ajutor. Rar a cerut ajutorul la rezolvarea vreunei probleme, iar de la începutul anului a citit mai mult de 12 cărți. Îi place foarte mult istoria și reține cu ușurință date și personalitați. Sunt foarte mulțumită de evoluția școlară, dar mai ales de dezvoltarea lui ca individ: este empatic, înțelegător și foarte atent la ce se întâmplă în jurul lui. Participarea la concursuri și rezultatele bune i-au crescut încrederea în puterile proprii și stima de sine.
Filip așteaptă nerăbdător să înceapă grădinița în toamnă, iar Călin face pași din ce în ce mai repezi spre același drum😀 (are câteva zile de când merge foarte bine, fără ezitări)
Să ne bucurăm deci de vacanță! Până la toamnă nu mai e mult timp!😅😅
Sursa foto: unsplash
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos.
Să aveți o vacanță frumoasă!