Detoxul de Social Media

După 3 luni de pauză, revin pe rețelele de socializare cu emoție, cu multă nesiguranță, parcă nu mai știu să folosesc aplicațiile. S-au schimbat (iar) algoritmul și interfața, iar o iau de la 0 în statistici 🙂 .

Perioada aceasta a venit cu câteva conștientizări:

Ce am învățat

Pot trăi și fără Facebook, fără să știu tot ce a mâncat vecinul, ce și-a cumpărat cumătra, pe unde s-a mai plimbat Anișoara de la etajul 2.

Am aflat știrile esențiale mai greu; cine a murit, cine s-a însurat, ce bombă sau breaknews a înfiorat țara.

M-am comparat mai puțin, nu prea am avut termeni. M-am mâhnit mai puțin, neștiind ultimele nedreptăți; m-am revoltat mai spre deloc, neavând acces la toate gogomăniile.

Am mult timp liber! Chiar cu 6 copii, casă de ordonat și grădină de îngrijit, tot rămâne timp de o carte bună, o pasiune de dezvoltat, o bucurie pentru suflet.

Am scris aproape 30 de articole noi. Anul acesta am cam neglijat blogul, concentrându-mă pe crearea de conținut pentru Facebook și Instagram. Acum am avut timp, energie și inspirație să „scot” la lumină ce țineam ascuns.

Am citit mai mult. Am trecut de 30 de cărți citite în primele 6 luni ale anului, poate dublez numărul până în decembrie. La bibliotecă ne cunosc toate angajatele, datorită frecvenței cu care îi vizităm 🙂 .

E loc de învățare și creștere în orice domeniu! Cu acces la atâtea canale și aplicații valoroase gratuite, păcat ar fi să rămânem mici, neștiutori, prinși într-o viață plictisioare.

Când am simțit nevoia să iau telefonul în mână, mi-am îndreptat atenția spre lucruri mai valoroase. Pinterest-ul meu e plin de sfaturi de grădinărit, idei de design interior sau strategii de afaceri. Am făcut teste în grădină, am schițat niște idei de produse viitoare pe partea de organizare, am avut mintea liberă să trasez noi planuri (amânate din lipsă de timp, energie sau inspirație): am creat un checklist pentru clientele noi și am activat (în sfârșit!) newsletterul (unde te poți abona și primești noutăți direct din cuib. Las aici poza, daca vrei să îl găsești 🙂 ).

Ce mi-a lipsit

Nu prea am numere de telefon. Am avut nevoie să iau legătura cu anumiți oameni și a trebuit să fac anchete polițienești, să dau de ei.

Nu mai știu zile de naștere. Sigur am pierdut ocazii să felicit oameni dragi, pentru că m-am bazat pe Facebook să-mi reamintească.

Nu prea am mai vorbit cu oameni. Cercul de prieteni mi s-a cam micșorat, nu m-au căutat decât vreo două cunoștințe, să mă întrebe de sănătate.

Nu am avut nicio organizare. Să ai o afacere în 2026 fără vizibilitate în online e ca și cum ai fi un mare meșter în vârf de munte: nu te știe nimeni, nu ai cui vinde produsul tău.

Concluzii

Echilibrul este necesar, sănătos si de dorit (și) în cazul consumului de Social Media.

Cu discernământ, cu limite, cu multă gândire critică, te poți strecura printre capcanele acestuia.

O pauză de câteva săptămâni sau timp limitat zilnic pot avea consecințe benefice asupra stării de spirit, a energiei, a stării generale.

Sunt valoroasă și când graficele de audiență arată 10k sau 0 pe toată linia!

Cu drag, Ancuța ( o femeie care încă învață)

2 comentarii

  1. Doamne ajută!Mă bucur pentru tot ce împărtășiți cu fiecare dintre noi,eu vam căutat pe Nr de watap și mi-ați lipsit mult,cu drag vă urmăream fiecare sfat.Ce ați descris eu așa am făcut până în 2023 când mi-am făcut pagina de Facebook și watap,doar atât am deocamdată. Multe bucurii alături de întreaga familie vă doresc cu drag și să fiți bine în tot ce doriți să faceți pe parcurs,eu vă înțeleg.Cea mai importantă este familia noastră, și noi să fim bine pentru ei. O săptămână frumoasă și binecuvântată!

  2. Un mesaj atât de necesar și actual, o cale de întoarcere către noi înșine. Deși mi-ați lipsit, sfaturile dumneavoastră ținându-mă în priză cu organizarea casei, am înțeles foarte bine perioada de tăcere și am știut că vă veți întoarce mult îmbogățită! Eu vă „citesc” și aici și vă mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *