Există zile în care te surprinzi alergând prin casă cu mintea în trei locuri diferite: în timp ce strângi farfuriile de la micul dejun, te gândești la ceva ce n-ai reușit să termini ieri. O discuție aprinsă cu unul dintre copii. Un lucru rămas nefăcut. Oboseala pe care ai ignorat-o. O vinovăție mică, dar încă prezentă.
Și aproape în aceeași clipă, mintea fuge înainte. „Ce gătesc mâine? Când ajungem la activități? Cum organizez săptămâna? Oare am uitat ceva important? Cum o să fac să le împac pe toate?”
Și fără să-ți dau seama, ziua de azi trece pe lângă tine. Nu trăiești nici ieri, nici mâine. Dar nici azi. Doar alergi între ele.
Când mamele trăiesc în modul „recuperare”
Cred că multe dintre noi trăim așa fără să observăm. Ne trezim deja în întârziere. Nu neapărat cu ceasul, ci cu sufletul, încercăm să recuperăm somn pierdut. Vase rămase. Haine nestrânse. Timp nepetrecut suficient cu copiii. Calm pierdut în momente tensionate. Energie pe care nu o mai avem.
Și ne spunem mereu:
„Mâine mă organizez mai bine.”
„De săptămâna viitoare reintru în ritm.”
„După ce trece perioada asta…”
„În vacanța de vară..”
Dar adevărul e că viața unei mame rareori „trece”, mai ales într-o casă plină de copii.
Există mereu cineva care are nevoie de tine. O masă de făcut. O emoție de ținut în brațe. O ceartă de mediat. O listă care nu se termină niciodată.
Și atunci apare întrebarea: Cum mai găsești liniște când viața nu se liniștește?
Haosul nu se termină. Dar felul în care îl trăim se poate schimba
Ani de zile am avut impresia că voi respira doar când termin tot: când casa va fi pusă la punct, când copiii vor deveni mai independenți, când voi fi mai organizată, când nu voi mai simți că alerg continuu.
Doar că „totul” nu se termină niciodată. Este mereu ceva.
Și cred că una dintre marile capcane pentru mamele ocupate este să creadă că pacea vine după ordine.
Dar poate că uneori ordinea vine după pace.
Poate începe din felul în care intrăm în ziua de azi.
Nu alergând după ieri.
Nu controlând obsesiv mâine.
Ci întrebând simplu Ce are nevoie ziua asta de la mine?
Nu să rezolv tot, nu să repar tot, nu să anticipez tot. Ci să fiu prezentă aici.
Ziua de azi are destule pentru ea însăși
Uneori cred că ne copleșim singure fără să vrem.
Punem în ziua de azi vinovăția de ieri, grija pentru mâine, perfecțiunea pe care o așteptăm de la noi și toate standardele imposibile pe care ni le-am construit.
Normal că obosim.
Cum să nu obosești când porți pe umeri, în minte și în suflet trei zile deodată?
Poate azi nu trebuie să rezolvi tot.
Poate azi e suficient să gătești ceva simplu, să îmbrățișezi copilul care pare mai dificil, să bei cafeaua caldă măcar o dată, să nu ridici vocea la fel de repede, să te așezi cinci minute fără vinovăție.
Nu pare mult. Dar uneori tocmai lucrurile mici țin casa în picioare.
Pentru mama care se simte mereu în urmă
Dacă simți că alergi continuu după ceva ce n-ai apucat să faci, vreau să-ți spun ceva ce îmi spun și mie uneori:
Poate nu ești în urmă.
Poate doar duci foarte multe.
Și poate nu trebuie să câștigi ziua.
Poate trebuie doar să o trăiești cu imperfecțiuni, cu pauze, cu copii care varsă suc exact când ai terminat de șters, cu planuri care nu ies. Cu o inimă obosită, dar încă prezentă.
Ziua de mâine va veni oricum. Iar ziua de ieri nu mai poate fi schimbată.
Dar ziua de azi încă te așteaptă.
Tu unde simți că petreci mai mult timp în ultima perioadă: alergând după ieri sau pregătind obsesiv mâine?
Cu drag, Ancuța (o mamă care jonglează cu multe și care învață să se odihnească, fără vinovăție)
