Sunt o naivă! De prea multe ori văd doar binele în ceilalți și îmi imaginez bune intenții peste tot în jur. Doar că viața îmi pune în față situații care îmi demonstrează contrariul😪. Pe măsură ce cresc copiii, avalanşa de probleme care vine peste mine mă copleșește uneori. Cât sunt acasă si îi am sub ochi, știu ce fac. Din momentul în care ies pe ușă, însă, situația se schimbă.
Zilele trecute, primesc mesaj de la mama unui coleg care mă apostrofa că David (12 ani) l-ar fi lovit pe băiatul ei și eram sfătuită să iau măsuri urgente. Șocul inițial a fost accentuat de discuția cu copilul meu, care îmi confirmă conflictul și mica altercație. În mintea mea, David este (în general) un copil liniștit, echilibrat, pasionat de lectură și istorie, care evită conflictul. Stând de vorbă cu el, aflu lucruri care mă pun pe gânduri: a fost amenințat de mai multe ori, jignit și tachinat pentru diferite motive, pe care nu ni le-a spus acasă de rușine. Când nu a mai putut suporta, a reacționat.
Am tot auzit despre bully-ing, dar astfel de experiențe păreau departe de noi. Din păcate copiii sunt foarte răi unii cu alții, vorbesc urât, se umilesc și se comportă atât de crud!!! Ca să evit surprizele pe viitor, i-am luat pe toți la o discuție și lucrăm împreună la preîntâmpinarea viitoarelor conflicte:
1. Îi învăţăm să ne povestească tot ce li se întâmplă la școală, în parc, la întâlnirile cu prietenii! Copiii nu au capacitatea să analizeze vorbele aruncate cu răutate de colegi sau cunoscuți, uneori interpretează greșit, alteori nu înțeleg deloc ce li se spune. Prin mult stat de vorbă, învață încet-încet să reacționeze potrivit situațiilor.
2. Îi ajutăm să fie puternici fizic, psihic şi emoţional: mult sport, călătorii, experiențe diferite cu oameni diferiți, citit, stat MULT de vorbă despre diferite subiecte. Bucățică cu bucățică construim constant forța interioară.
3. Îi asigurăm de iubirea, sprijinul și încrederea noastră, îi ajutăm să înțeleagă comportamentul celor din jur, le povestim situații prin care am trecut noi ca adolescenți. Vorbesc atât de mult cu ei, uneori mă doare gura😅.
3. Îi învăţăm să fie empatici! Nu se fac glume proaste cu copiii bolnavi, cu cei care au situație materială mai slabă, cu cei adoptați.. de fapt cu NIMENI!! Să poți să te pui în locul celuilalt, să încerci să-l înțelegi, să fii bun fără să aștepți nimic în schimb sunt principii pe care le credem și pe care le dăm mai departe.
4. Facem cu ei scenarii şi le explicăm cum să reacţioneze: dacă pierd cheile, dacă intră străinii în discuții cu ei, dacă sunt agresați de vreun coleg, etc. Nu vreau să-i sperii, nici să-i panichez, de aceea adaptez „poveștile” vârstei lor.
5. Nu-i încurajăm să înceapă conflicte! Încerc cu toată ființa să cresc oameni ai păcii, un efort enorm pentru mine ca mamă, mai ales în aceste timpuri. Este greu pentru ei să tolereze jignirile, mai ales la cei mari, preadolescenți sensibili și mereu în ofensivă. Orice mic cuvânt îi deranjează și au tendința să reacționeze disproporționat. Abia, abia se pot controla cu mine acasă.. la școală sunt mai stimulați!
6. Dacă se ajunge la conflict, le spun să reacționeze!!! Îmi învăţ copilul să fie sac de box? Nu, nu!! Nicidecum! Am șters și am rescris paragraful acesta pentru că vreau să se înțeleagă clar că nu cresc niște bătăuși. Dar atunci când sunt agresați TREBUIE să știe să se apere, să nu se lase umiliți, să nu pună capul jos.
M-a lăsat fără vlagă postarea asta🤧. Trăim atâtea provocări și multă nesiguranță, dar când copiii întâmpină probleme, deja totul capătă alte dimensiuni. E greu să fii mamă, să te lupți cu prejudecăți și vorbe nelalocul lor. E greu să fii tată, să muncești și să te muncești pentru binele alor tăi..dar este greu să fii și copil, în timpuri ca acestea pe care le trăim.
Vă doresc pace și multă înțelepciune, să duceți „bătăliile” importante cu mult calm!!🤗
P.s. nu am crezut niciodată despre mine că sunt genul Mama Urs.. dar tare m-am înșelat😅 când e vorba de copiii mei, mă transform🐻.
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei
Toti trecem prin asta! Stiu ce simti si cat de greu e! Eu am doi copii foarte sensibili, e greu sa faca fata celorlalti. Si eu lucrez la fel cu ei, cat pot de mult. Ma doare gura cat vorbesc zilnic cu fiecare!😘Putere multa! Te imbratisez!
Multumim, Ancuta! Asa de mult ma ajuta sfaturile si experienta ta!!! Dumnezeu sa va dea toate cele de folos la toată familia! Multa putere!
Te imbratisez! Si eu am aflat abia acum cateva luni ca baiatul meu cel mare e agresat la scoala si a durut cu atat mai mult cu cat eu lucrez acolo si ar fi trebuit sa observ… Mi-am pus de multe ori intrebarea de ce nu a spus nimic acasa si mi-am dat seama intr-un tarziu ca prin modul meu de a fi perfectionista, excesiv de critica si ne-concentrata pe calitatile lor, i-am deschis „usa” catre asta. Intr-un fel eu am fost primul lui agresor, prima care l-a facut sa se simta prost, asa cum ii spun colegii ca ar fi el 🙁 Acum lucram la asta, are nevoie de multa incredere in sine, si anii in care in loc sa il laud, l-am criticat au lasat urme adanci. Sper ca la voi sa fie mai simplu de depasit si sa nu fie atatea cauze conexe.
Probabil stii podcastul de mai jos, dar il las aici in caz ca vreunul dintre cititorii tai nu l-au vazut / ascultat. La mine a aprins cateva luminite.
https://conversatiicurost.ro/episoade-complete/episodul-25-diana-stanculeanu-psihoterapeut-expert-in-sanatate-mintala/
Sa fiti bine!