..cum e să pleci dimineața pe fugă, încercând să lași cât mai multe lucruri rezolvate, să ți se simtă lipsa cât mai puțin.
..cum e să stai cu gândul mereu la copii și cum îți faci scenarii înfricoșătoare, despre toate pericolele care îi pândesc, de multe ori exagerate în mintea ta.
.. cum îți stă inima când te sună învățătoarea sau educatoarea să te anunțe ca puiul tău e bolnav și tu nu poți pleca de la birou.
..de ce nu ajungi la toate activitățile, ședințele cu părinții sau serbările; știu că nu e din cauza indiferenței, ci pur și simplu nu te poți învoi de la serviciu ori de câte ori apare ceva neașteptat.
..câtă grijă ai în suflet până ajung copiii acasă de la școală teferi; cum te panichezi când nu răspund la telefon sau uită să te sune înapoi.
..ce înseamnă „Nu mai pot de oboseală!”; știu că nu e o exagerare, doar realitatea ta de zi cu zi.
.. cum încerci să le jonglezi pe toate, cât poți tu de bine: viața de mamă, de soție, de angajată, de prietenă și toate celelalte „pălării” pe care le porți.
..cum treci peste oboseala celor 8 ore de serviciu să ieși cu copiii pe afară, când nu îți dorești decât o baie caldă și un pat să te odihnești.
..cât de vinovată te simți când vezi câte activități fac cu copiii lor alte mame, iar tu abia dacă ai timp să stai cu ei de vorbă câteva minute.
Draga mea prietenă mamă cu serviciu,
Te știu! Te văd! Te înțeleg!
Nu am fost mult timp ca tine, dar am experimentat atâtea provocări despre care nu vorbește nimeni, încât nivelul meu de admirație pentru mamele care lucrează a crescut la maxim. Acum știu câtă putere ai, câte lupte duci, câte gânduri năvălesc în mintea și sufletul tău.
Ești minunată!
Faci o treabă bună!
Ești prețioasă!
Îți spun astea în caz că ai nevoie să auzi o vorbă bună, o încurajare! Îți doresc liniște, împliniri și multe bucurii, care să compenseze eforturile tale din fiecare zi! Să-ți răsplătească Dumnezeu munca cu roade împlinitoare și dragostea celor din jur să-ți fie mereu motivație sa fii varianta ta cea mai bună!
Cu drag, Ancuța

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram la cuibulancutei
Ancuta multumesc ca existi ! Ma descrii de parca m-ai cunoaste ……e situatia tuturor mamelor