Iernile copilăriei mea au fost de poveste: zăpezi până la genunchi prin care ieșeam uneori desculță doar de dragul senzației, ore întregi pe sanie cu prietenii până înghețau hainele pe noi, obraji și mâini roșii de ger, colindat până spre dimineață la mai toate casele din sat.
Cu câteva zile înainte de Ajun, tata rezolva cu vreun vecin să avem brad; întotdeauna unul mare, bogat și foarte parfumat. Mama îl orna cu bomboane și ciocolată, care dispăreau miraculos și rămâneau în urmă doar ambalajele perfecte😁.
Până să mă căsătoresc, nu am știut că există oameni care nu împodobesc brad natural; am crescut într-un sat de munte, înconjurat de păduri și îmi imaginam că în fiecare casă aș putea găsi în ziua de Crăciun un brad, la fel de frumos ca al nostru.
Înaintea primului Crăciun ca soție, eram prin piață cu soțul meu și am văzut oameni care vindeau crengi de brad. În mintea mea credeam că sunt pentru coronițe sau decorațiuni😅. Dar vedeam cum de la tarabă plecau bătrânele cu câte o creangă și nedumerită am întrebat ce fac oare numai cu atât?! Răspunsul m-a copleșit: „să miroasă în casă a brad, o împodobim!”😥
Mi s-a părut așa de trist! Mi-am dat seama încă o dată cât de puțin recunoscători suntem pentru darurile pe care le primim; le considerăm neînsemnate, ni se pare că le merităm și așteptăm ca ele să vină la noi necondiționat, fără să facem vreun efort. Dar vine o vreme când realizăm că astfel de lucruri au un farmec deosebit și au dat multă culoare vieții noastre. Un brad de Crăciun, un prieten de suflet, un bunic deosebit, toate trebuie prețuite cât le avem.
De când ne-am căsătorit, bradul vine în casa noastră în fiecare an, amintindu-mi de copilărie, de zile fericite si de mult duse, de bucuria lui Decembrie și de nașterea Domnului; vom bea multe ceaiuri și ciocolată caldă lângă el, vom cânta colinde și vom citi din Biblie despre pruncul Iisus și venirea Lui mult așteptată. Vom avea inima plină de recunoștințe pentru toate darurile (mari și mici)!!
Vă doresc zile pline de însemnătate și emoție!
P.s. Să împodobești bradul cu 5 copii înseamnă să-ți testezi răbdarea și nervii, dar mai ales creativitatea; i-am lăsat să-l decoreze cum au vrut (o „salată” de globuri, clopoței și funde, departe de ce aveam eu în minte😅). Cât au dormit la prânz, l-am refăcut singură, în liniște și armonie. La trezire, Ștefan s-a felicitat singur: „Frumos brad am mai făcut!” I-am confirmat și eu simplu: „Chiar că e frumos!”😀
Sursă foto: arhiva personală
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram cuibulancutei.
Chiar că am căzut în „borcanul cu amintiri”…. Mi-e dor de zăpezile până la genunchi. Fiica mea, anul asta când a nins, mi-a zis că e „cea mai mare zăpadă” de care-și amintește ea.