Mi-e ușor să scriu; cuvintele vin unele după altele, propozițiile se leagă armonios, cu sens. Nu fac un efort supraomenesc când vine vorba de așternut pe hârtie o urare, o încurajare, un îndemn. DAR, când vine vorba de vorbit față în față, nu mai sunt eu: nu găsesc cuvinte potrivite, în cap am un amalgam de gânduri din care „scot” mai mereu ceva nepotrivit, mă fâstâcesc și mă pierd repede. Apoi, când mă analizez, îmi pare rău că n-am spus altceva, mai isteț, mai ferm, mai convingător. (Probabil de asta vorbitul în public nu este pe lista mea de dorințe😅).
Viață mă duce în direcții atât de diferite în ultimul timp și îmi testează limitele; o prietenă care are nevoie de un umăr pe care să plângă, alta care caută o inimă s-o asculte; cât aș vrea să fiu pricepută în a le ridica moralul atunci când au nevoie!!
„Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere: dulci pentru suflet și sănătoase pentru oase.” (Proverbe 16:25)
„Un cuvânt spus la vremea potrivită, este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint”.(Proverbe: 25:11).
„Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui. Și ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită!” (Proverbe 15:23).
În vremurile grele pe care le trăim, cu atâtea discuții în contradictoriu chiar și pe cele mai neînsemnate subiecte, cu vești alarmante și incertitudini în multe capitole dim viața noastră, mi se pare vital să apreciez o vorbă bună, un cuvânt încurajator, un gest de bunătate. Un mesaj de la o cititoare, o discuție ziditoare cu o prietenă la o cafea, stări de vorbă cu soțul meu, astfel de lucruri mă încarcă cu multă putere și mă mobilizează sa dau și eu altora. Cred că mai mult face o încurajare la vreme de încercare decât darurile (chiar și scumpe) în vremuri bune. Oamenii au nevoie de oameni, empatici și înțelegători, cu care să împărtășească, cu care să crească și să se dezvolte frumos.
„Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau și ai întărit genunchii care se îndoiau.” (Iov 4:4)
Mă rog să-mi dezlege Dumnezeu limba, să mă umple de putere și curaj, să mă facă mai empatică și cuvintele mele să ridice pe cei cu care mă întâlnesc! Un compliment sincer, o îmbrățișare caldă, mici atenții care să arate că îmi pasă..de ce trebuie să fie un efort și nu un stil de viață?
„Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare.” (Isaia 50:4)
Dar tu? Când ai fost ultima oară încurajată de cineva?
Sursă foto: unsplash
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Vă aștept și pe Instagram cuibulancutei.
Frumos articol! Uite aseara, cand ai mei mi-au reamintit de unde vin 🙂