„Sos, sos..în cantități industriale..”
Așa cântau copiii prin casă acum vreo 2 ani; am stat pe lângă ei încercând să recunosc melodia, mă gândeam că o fi de la reclame😅. Caut pe google și ce găsesc???? 5Gang, o „formație” foarte trendy în rândul copiilor. Noi nu avem televizor, youtube-ul este limitat, deci au auzit „hitul” la școală, cântat cu patos de colegii din clasa I.
Dacă ești părinte, sigur ai auzit și tu de Selly, cel mai cunoscut și mai urmărit youtuber român; influențează mii de adolescenți prin discursul său plin de epitete, promovând șmecheria și tupeul, neascultarea și impertinența.
M-am tot gândit de ce are succes băiatul ăsta? De ce stau atâția copii cu ochii pe el? Ce pot învăța de la el? Am găsit câteva motive care sunt foarte legate între ele:
1. Părinții sunt ocupați, cu serviciul, hobby-urile și dezvoltarea personală; nu mai au timp de disciplinat copii, oricum și ei au fost crescuți în același fel și uite că n-au ajuns rău.
2. Părinții sunt obosiți!! Serviciul, grijile, stresul, presiunea societății îi aduce într-un stadiu de oboseală cronică, le îngheață simțurile, le orbește principiile. Nu mai au putere și energie să stea de vorbă cu copiii, să-i educe.
3. În casă nu există reguli! Cine să le facă? Cine să le respecte? Căminul este locul în care se mănâncă, se doarme și..cam atât. Fiecare își vede de viața lui, fără interacțiuni prea profunde cu ceilalți membri ai familiei.
4. Copiii au acces nelimitat la internet! Cum să-i potolesti altfel, ca să ai și tu timp liniștit? Le dai telefonul și-i lași să facă ce vor. Măcar sunt în casă, nu ai grijă că pățesc ceva pe afară. Te amăgești așa, fără să-ți dai seamă că răul se întâmplă sub ochii tăi, la câțiva pași de tine.
5. Promovarea nonvalorilor la scară largă, în întreaga societate, răstoarnă Binele, Frumosul, Credința și pune în loc hidoșenii, incultură, răzvrătire. Trăim ce spune Biblia: „Vai de cei ce numesc răul bine, și binele rău, întunericul lumină, și lumina întuneric, amărăciunea dulceață, și dulceața amărăciune!” (Isaia 5.20)
6. Copiii nu au prieteni de calitate, nici modele spre care să fie îndreptați, așa că își caută singuri și de cele mai multe ori, găsesc exact opusul: oameni slabi, anturaj rău, amăgiri și decepții.
7. Din cauza tuturor celor de mai sus, copiii se simt neiubiți!!! „Se simt”, chiar dacă tu, în inima ta, consideri că îi iubești suficient. Neascultarea, răzvrătirea, necooperarea sunt strigăte disperate după iubire!!!
Dacă vrei copii sănătoși, fericiți și împliniți, iubește-i, arătându-le asta cât mai des. Laudă-i, îmbrățișează-i, ascultă-i!!! Toate eforturile de azi se vor întoarce mâine într-o relație profundă între tine și ei!!!
Binecuvintează, Doamne, inima de părinte și dă-i înțelepciune să arate iubire curată, duioasă, necondiționată copiilor!!!!
Sursă foto: unsplash
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Va astept si pe Instagram cuibulancutei.
Mihaela, nici eu nu știu cine e Selly. :))
*Da, am copii.
E grav tare daca eu acum aud prima data de selly asta?
Din intamplare il cunosc pe Selly, am dat peste canalul lui de youtube acum cativa ani si-am vazut mai demult chiar si un videoclip facut impreuna cu tatal lui (un test cu detectorul de minciuni). Parea ca au o relatie de prietenie si respect (glumele facute de Selly respectau o limita). Am citit intr-un articol ca Selly spunea ca parintii nu i-au oferit cine stie ce posibilitati materiale, dar i-au oferit timpul lor, au petrecut mult timp impreuna si l-au lasat sa exploreze orice voia, i-au alimentat curiozitatea.
Selly a luat Bac-ul cu 9,60 (a aparut la stiri, ca alfel nu stiam) si in mod cert e un baiat inteligent, se vede din modul in care vorbeste.
Din punctul meu de vedere, Selly este asa poate datorita unui stil de viata mai libertin, ingaduit sau acceptat complet (nu stiu) si de parinti.
Mie imi place de Shelly. E un autodidact, a invatat o gramada de lucruri singur (sau in afara scolii – la 12 ani el facea prelucrare grafica si video pe calculator, programare), are logica si fluenta in exprimare si o maturitate ce nu le am avut la varsta lui si multi in jur nu au si asta arata cat de mult citeste, mama lui e profesor si are o imagine clara si obiectiva despre scoala si rolul ei.
Are 19 ani si vorbeste de nevoia de educatie financiara si sexuala la tineri – eu abia la 30 ani am auzit de termenul de educatie financiara! . Si nu mi se pare ca are o viata libertina – da, e entrepreneur si a facut multe lucruri la care nu m-am gandit, creativitatea lui e impresionanta si asta admir si sper sa am puterea parintilor lui de a nu limita experienta un copil la limitele mentale ale parintelui, viata e din ce in ce mai dinamica si accelerata.
Cat despre generatia lui, avui contact cu cativa tineri de 18-23 ani si pot zice ca mi-au placut: empatici, responsabili, senini, pusi pe glume, cu atentie la ecologie, voluntariat, educatie financiara si responsabili. Din tot sufletul sper sa fie cat mai multi ca ei si sa ramana la fel de senini si implicati.(din frumusetile voluntariatului – m-a adus fatza in fatza cu oameni complet diferiti)
Bravo – poate te inscrii si la primul club de “swingeri” online ?
De dragul vizualizărilor și a like-urilor, Selly, cel mai cunoscut vlogger din România, a decis să facă chimb de iubite cu cel mai bun prieten al său, Gami, iar imaginile au devenit rapid virale.
Ei bine, totul face parte dintr-o glumă a celor doi, pe care cele două fete au acceptat-o. Selly și Gami au decis să facă schimb de iubite, pentru 24 de ore, iar întreaga gluma a fost filmată și postată pe YouTube.
„Salut, eu sunt Selly, sunt aici alături de iubita mea, Ioana. Eu sunt Gami, sunt aici alături de iubita mea, Smără. Astăzi facem schimb de iubite. Timp de 24 de ore, Ioana Pintilie e iubita mea, iar Smaranda Știrbu e iubita mea. Vom face tot ce vor ele, le vom face toate poftele, iar la final ele vor da o notă iubitului temporar. Cine ia notă mai mică va pierde și va executa o pedeapsă”, au spus Selly și Gami.
După ce au petrecut cele 24 de ore alături de partenera prietenului, Selly și Gami au primit notele: Ioana i-a dat nota 9 lui Selly, iar Gami a primit nota 8 de la Smaranda.