Pentru că școala clasică nu mai începe, m-am transformat zilele acestea din MAMA în…nici nu știu ce😅😅; sunt, pe rând sau simultan:
*informatician; ZOOM, Google Claasroom, google meet, ASQ, word art, TEAM, platforme și imprimante, conexiuni și device-uri, mama le știe pe toate! Le-am prins din zbor, pe unele bine, pe altele încă le bâjbâi; până pe 12 iunie devin expert😅.
*profesor; în fața camerei au înțeles toată lecția perfect; când trebuie făcută tema hopa! își dau seama că nu-i chiar așa. Înarmată cu muuuultă răbdare luăm lecția de la început, înțelegem pașii după modelul doamnei și rezolvăm toată tema; doar săptămâna aceasta am explicat rezolvarea problemelor cu 2 operații (clasa I), compunerea unui text cu introducere dată (clasa a III-a), tornada și alte fenomene ale naturii (grupa mare), beneficiile mișcării (grupa mică). Aștept cu entuziasm săptămâna viitoare!😁
*polițist responsabil cu ordinea publică; cât sunt cei mari pe ZOOM simultan, în camere diferite, cei mici trebuie ținuți în liniște; ușor de spus, greu de împlinit! Parcă sunt plătiți să aiba tantrumu-uri exact când s-a conectat doamna, să țipe că vor apă când fratele răspunde la oră, să facă curse prin toată casa cât e camera web deschisă; eu fug după ei, îi „mituiesc” cu bomboane sau desene, să trecem cum putem de încă o zi😅.
*secretară; printez, scanez, îndosariez teme și proiecte, pentru toți 4; teme și fișe pentru cei mari, activități pentru cei mici; scotocesc Pinterest-ul să găsesc planse cât mai atractive și fișe mai interesante; citesc zeci de mesaje de pe toate grupurile de whatsapp, răspund altor părinți, postez temele și noutățile de la doamne pe grupul părinților, în primul rând pentru mine, să nu uit ceva; încarc temele înainte de termenul limită, indiferent de viteza internetului, de erorile imprimantei, de orice alte piedici care apar mai mereu😥😥.
*critic literar; am citit zeci de propoziții, am lecturat compuneri și texte scrise de copii, unele de-a dreptul comice, altele fără nicio logică. Am corectat, am îndreptat, am modificat, am impulsionat..am obosit!😀😀
*artist; pictez nori și peisaje de primăvară, regizez filmulețe pentru ora de engleză și activități legate de cunoașterea insectelor, decupez, lipesc și colorez albine; sărbatoresc Ziua Pământului, Ziua Cărții, Ziua Puilor, cu desene și picturi; cânt cântecele despre mișcare, învăț poezii despre furnici și legume, bifez cam toate cerințele😥🙄
*majoretă; nu am costume speciale, nici cântecele motivaționale, dar mai toată ziua îmi încurajez copii; „Hai să lucrăm!”, „Hai la teme!”, „Poți!”, „Încearcă!”, „Citește încă o data, cu atenție!” „Bravo, ce frumos ai colorat!”, etc. Mă doare gura de cât vorbesc în fiecare zi😀😀.
Încă 7 săptămâni…#REZIST!!!!
Vă îmbrățișez și vă doresc multă răbdare!!🤗🤗🤗
Off, mi- au luat toata liniștea casei orele astea online. Preferam fisele de lucru, temele primite pe whatsapp si lucram eu cand puteam cu fiecare…așa suntem efectiv blocați cu toții cand unul dintre copii are întâlnire cu doamna.
Pt ceilalti copii, bomboane, desene animate si….multi nervi. :((
Minunat descris ! Nu am copii la școala inca sunt micuti ; cand am citit m-am pus in locul tau pt o secunda si întrebarea din minte a fost: oare mai ai timp de celelalte treburi ale casei? Felicitari 😊