Miroase a zambile și frezii, bărbații aleargă după buchete minunat aranjate, e veselie și culoare..astăzi este ziua noastră, a tuturor femeilor, mame și soții, fiice sau surori. Nicio floare din lume nu valorează cât o vorbă bună, o mulțumire din suflet, o îmbrățișare plină de recunoștință. Vă doresc, dragi prietene, să simțiți bucurie și iubire nu doar azi, ci în fiecare zi a vieții voastre! Să vă dea Dumnezeu putere să vă creșteți pruncii frumos, iubire curată pentru soții voaștri, nădejde nestrămutată în El și mai presus de toate, mântuirea!!!

La mulți ani! Primiți și poezia de mai jos, ca încurajare și balsam pentru sufletul vostru frumos!!!
„Când spui „femeia“, ai spus „mama“, și-ai spus „soția“, „fiica“, „sora“,
și-ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora,
și-ai spus iubirea, și căldura, și frumusețea fără care
ar fi-un pustiu, și-ar fi-o durere, și-ar fi-o tristețe tot sub soare.
Ce gol și ce singurătate era în cele șase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat ființa diafană.
E-adevărat că prin femeie a mai venit și întristarea,
dar fără ea n-ar fi viața și n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrimă sub stele
și ce-ar fi lumea fără-acestea și ce-ar fi viața fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul și mulțumește-I c-a făcut-o
iar fața mamei și-a soției adie-o dulce și sărut-o
pe fruntea sorei și-a fetiței, fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei și-a cântării.
N-o întristați, ci mângâiați-o și ajutați-o cu iubire
să-și ducă sarcina și crucea frumos și ea spre mântuire
căci când ea plânge toate, toate sunt chinuite și-ntristate
iar când zâmbește ea, ce cântec și ce lumină vine-n toate.
…Fii binecuvântată dulce și scumpă mamă și soție
și sora și fetița noastră, fiți fericite pe vecie
cu lacrimi sărutăm obrajii și ochii voștri-n sărbătoare
și-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.” ( Traian Dorz)
Sursa foto: pinterest
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos.
Citeste si: https://cuibulancutei.wordpress.com/2019/03/07/ce-mi-doresc-de-8-martie/