Ce te face o mamă bună?

Un avocat bun este cel care câștigă procese grele; un doctor bun este cel care reușește operații dificile; un arhitect bun găsește idei ingenioase pentru spații mici. Dar o mamă bună? Ce o face să fie bună? M-am uitat la mamele adevarate, cele pe care le admir, le apreciez şi cu care mi-aş dori să semăn mai mult; MAMA BUNĂ: 

*Îsi iubești familia și o slujește cu putere, încât te miri cum de încape atâta forță într-un trup aparent slab. Toată fragilitatea ei este dublată de o tărie care o mobilizează să facă lucruri măreţe, să mute munţii, să se consume fără măsură;

*Se roagă, plânge, se jertfește pentru ca celor din casa ei să le fie bine; de prea multe ori este invizibilă, dar fără ea n-ar fi nimic complet, deplin, frumos;

*Este echilibrul familiei, liantul care unește, motorul din spatele reușitelor fiecărui membru, ancoră în vreme de furtună;

*Își vede de căminul ei cu toată puterea, energia și dedicarea, transformându-l în locul ei preferat de pe întreg Pământul;

*Își crește copiii cu toată responsabilitatea, fiind menirea ei cea mai importantă; ştie că nu va primi măriri de salariu sau promovări pentru eforturile ei, dar nu aşteaptă răsplată materială. Plata ei preferată stă în îmbrăţişări şi pupici, în reuşitele copiilor, în bucuriile lor

*Se îngrijorează de lucruri mari și mici, dar nu se dă bătută ușor; stie că puterea îi vine atunci când stă în genunchi, iar rugăciunea şi credinţa sunt izvorul nădejdii ei;

*Își iubește soțul deplin, trecând peste toate defectele, slăbiciunile și greșelile lui pentru că știe că nici ea nu este perfectă; felul acesta de a trăi va modela relațiile viitoare ale copiilor, care vor căuta să-i urmeze exemplul;

*Se împarte în zeci de locuri, trăiește bucurii și tristeți în același timp, cu aceeași intensitate pentru fiecare copil;

*Poartă în pântec, poartă în brațe, poartă în rugăciune..cu temeri și bucurie în același timp, cu speranță și îndârjire pentru că știe că EA este viață!

Mamă dragă, ești o minune! Dumnezeu te-a făcut atât de completă și de complexă încât să reuşeşti să dai viaţă, să o înfrumuseţezi şi să o desăvârşeşti spre mântuire! Fii fericită şi recunoscătoare pentru menirea ta! Să-ţi fie veşnic primavară în suflet!

Sursa foto: unsplash

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos.

Citeste si: https://cuibulancutei.wordpress.com/2019/03/07/ce-mi-doresc-de-8-martie/