Cum s-au mai schimbat copiii în 2019

A trecut anul acesta cu o viteză care i-a mirat chiar și pe copii😀😀. Se simt schimbările în ei nu doar fizic, ci mai ales la caracterul și personalitatea fiecăruia. Au fost sănătoși, am consumat o sticlă de Nurofen tot anul☺; manâncă fără mofturi, au început să fie mai cooperanți și se lucrează mai ușor cu ei. Mă ajută la treburi, uneori fără să le spun și este o bucurie pentru mine să-i văd cum înfloresc:

Cavalerul nostru cel mai mare este deja în clasa a 3-a și se transformă într-un preadolescent, mai repede decât ne-am dori noi😅; au apărut deja primele zvâcniri, dovadă discuțiile noastre mult mai profunde, cu argumente și păreri personale. Simt o mare diferență la el față de începutul anului, când nu punea prea multe întrebări, nici nu avea nevoie de prea multe argumente. A citit cu o pasiune care mă uimește peste 35 de cărți, destul de grosuțe și complexe; în continuare este pasionat de istorie și geografie, iar la engleză a făcut un salt impresionant, motivat de rezultatele surorii lui. Este sensibil și prea inimos uneori; ajutor de nădejde în casă, responsabil și independent. Îl simt cum se distanțează de mine și caută discuții cu tatăl lui, spre care privește cu multă admirație.

Fetița familiei a crescut și se transformă într-o domnișoară finuță, deși este abia în clasa 1. Engleza este în continuare punctul ei forte, îi place să citească și să deseneze cu aceeași pasiune. Caută să petreacă mai mult timp cu prietenele ei și o simt că dezvoltă relații sănătoase, ceea ce mă bucură nespus.

(Desene făcute de C., decembrie 2019)

Mijlociul familiei este în continuare provocarea cea mai mare; ne pregătim de scoală, lucrăm împreună mai mult și sper să se mai maturizeze, să devină mai..maleabil😅. Este pasionat de cântat, toată ziua fredonează ceva😀; îl surprind adeseosi colorând împreună cu frații mai mici, în timp ce le explică despre planete sau animale.

Blonduțul nostru vesel a început gradinița și s-a acomodat destul de ușor. Simt o prietenie mult mai profundă cu frățiorul mai mare, cu care merge la grădi. Colorează impresionant de bine pentru un copil de grupa mică, îi plac jocurile cu frățiorii în mijlocul cărora se dezlănțuie cu glume😀😀.

Mezinul a crescut așa mult de când nu-l mai alăptez; manâncă singur orice, nu face mofturi și este cel mai cuminte dintre toți băieții noștri, la aproape 2 ani. Doarme cu frații lui, stă la bunici fără să plângă, e vesel și se integrează ușor în joaca celor mari.

Deși a fost un an greu, foarte obositor și stresant, când facem bilanțul și vedem creștere, suntem mulțumiți și mulțumitori! Despre alte reușite și neîmpliniri, în curând un nou articol!

Zile cu pace!!

Sursă foto: unsplash, arhiva personală

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos.

Citeste si: Planuri pentru decembrie Decorațiuni de Crăciun, de făcut cu copiii Proiectul săptămânii: scena Nașterii Ghiveci festiv