Copilăria copiilor mei

*Aleargă desculți prin iarbă, prin nisip, chiar și prin ploaie

*Nu poartă căciulă decât sub 14*C

*Fac curse cu bicicleta și trotineta, chiar dacă sunt frânți de oboseală

*Adună ouă din cuibare și se îngrămădesc să bea prima cană de lapte, atunci când tataia mulge căprițele

*Fac castele de nisip, ornate cu pietricele și flori

*Adună în poale corcodușe, mere și cireșe necoapte încă

*Bat mingea cu verișorii până obosesc

*Mănâncă ORICE mâncare cu poftă, mai ales după câteva ore de alergat

*Mângâie capre, găini și puișori fără teamă

*Au genunchii juliți si obrajii arși de soare

*Descoperă pâlcurile de căpșuni și strugurii copți înaintea adulților

*Își fac case din bețe și corturi din păturele

*Văd cum cresc roșiile, ardeii, vinetele și cunosc majoritatea legumelor și fructelor din grădina noastră

*Au buzunare pline de cochilii de melci, pene de găină și alte „bogății”

*Sar în bălți și în orice ochi de apă

*Joacă Leapșă, Șotron sau De-a v-ați ascunselea cu orele și nu se plictisesc

*Se cațără în fiecare copăcel, căutând urmă de rod

*Admiră șopârle, păsări și insecte cu mult entuziasm

*Mănâncă cireșe, caise, struguri și migdale din grădina bunicilor

*Fac echipe cu verișorii și se roagă de bunici să-i ia la ei, cel puțin o noapte pe săptămână

*Culeg păpădii, zambile și ghiocei din curtea bunicilor

*Se joacă de-a școala, de-a spitalul, de-a biserica

*Sar în trambulină, inventând jocuri și cântecele

*Adorm profund imediat ce pun capul pe pernă, mai ales în zile în care stau 8 ore afară

Pentru fiecare lucru de mai sus sunt recunoscătoare socrilor mei; cu mulți ani în urmă au cumpărat un teren în oraș pe care l-au transformat într-un uriaș loc de joacă pentru cei 12 nepoței. Aici copiii cresc liberi, sănătoși și fericiți, bucurându-se de o copilărie de poveste!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările!

Sursa foto: arhiva personală (5 iunie 2019)
Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Cuibulancutei. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos.

Citește și: Mai faci unul? Dacă vrei să ajuți o mamă

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *