-îți petreci majoritatea timpului adunând de pe jos jucării, cărți, haine, culori, pufuleți, prosoape, încălțări, perne și orice altceva „cade” în / din mâinile copiilor
-ștergi muci, băluțe, vomă, fundulețe, lacrimi, gurițe, câteodată toate în aceeași zi
-ești prima care sare din pat când se trezeste bebelușul noaptea, de obicei la primul scâncet
– ai o cutie, un saculeț, un dulap cu șosete fără pereche, pe care încă speri să le „reunești” cu cele pierdute
– te așezi ultima la masă și mănânci ciorba rece pentru că te-ai ridicat de vreo zece ori să-i servești pe copii
-ești ultima la culcare, prima la trezire
– te așezi în pat cu copilul la amiază și dacă ațipești zece minute te mustră conștiința că ai pierdut „așa mult timp” în loc să faci curat sau să speli vasele
– renunți la visele tale, temporar sau permanent, pentru a crește un omuleț care să ajungă unde visează
-20 de lei cheltuiți pe o orhidee pentru tine ți se par o risipă, un moft, dar justifici 100 dați pe o hăinuță pentru copil ca o necesitate
-abia întoarsă de la maternitate, nu stai liniștită în pat să te refaci, ci te așezi pe covor lângă copilul mai mare și faceți împreună un puzzle, ca să nu se simtă neglijat
– petreci ore să asortezi și să pregătești hăinuțele copiilor, dar când vine vorba să ieși tu din casă ești gata în două minute
– îți programezi o baie cu spumă, te gândești cum o să te relaxezi, dar te mulțumești cu un dușvrapid pentru că la ușă bate copilul sau auzi bebelușul plângând
– mergi la cumpărături pentru tine și te intorci acasă cu o sacoșă de chiloței și șosetuțe pentru cei mici
– dresurile te țin o singură purtare, pentru că ți le agață copilul cu mașinuța sau păpușa
-ai cel puțin o cămașă preferată pătată inexplicabil de vreun copil
-te prinde miezul nopții decupând dinozauri pentru proiectul de la școala al copilului
-stai cu termometrul și sticluța de Nurofen în mână toată noaptea când copilul este bolnăvior
-îi trimiți cu tati la o plimbare să te mai răcorești, dar îi suni în 15 minute să vezi ce fac
-ai în poșetă carioci, biscuiți, mașinuțe, chiloței de schimb, apă, pampers, șervețele umede, cărți de colorat, hăinute de schimb pentru păpușică, un puzzle mic, suzeta, încă un pachet de biscuiți, jeleuri ursuleți pentru urgențe, etc.
-ai câteva riduri, fire de păr alb, vergeturi, câteva kg în plus pe la coapse, semn că din corpul tău a ieșit o viata
-te plângi soțului de boacanele copiilor, dar când acesta îi cearta, ți se rupe inima de mila lor🙁
-ai măcar un colțișor de mobila zgâriat sau un perete măzgălit cu markere
-bei o cafea la 5 după amiaz pentru că nu crezi că reziști fără, până adormi copiii
– în timp ce așezi cina, te gândești deja la ce gătești pentru următoarea zi
– îți faci planuri pentru timpul liber, după ce adorm copiii, dar cazi frântă odată cu ei
– de moș Nicolae, în toate ghetele, mai mici sau mai mari, sunt îngrămădite cadouri frumos ambalate și atent alese, iar în ale tale găsești doar o portocală🙄
..și multe altele, pe care DEOCAMDATĂ nu le-am trĂit, dar despre care voi scrie peste câțiva ani!!😄
sursa foto: unsplash, wordpress.com
Citeste si:Draga bunica..
Ce m-a amuzat articolul! 😂 Aș adauga… Schimbi scutece în întuneric deplin, în miez de noapte în maxim 30 de sec. 😁
Mai sunt si altele..sa nu speriem proaspetele mamici😄😄
-citesti un rand dintr-o carte/revista de vreo 20 de ori si nu, nu il inveti pe de rost pentru ca e ca si cum l-ai citi pentru prima data, avand in vedere ca tot de atatea ori ai fost intrerupta de copii pentru a raspunde la intrebari mult mai savante decat ceea ce citesti tu si care incepe cu DE CE? 🙂
-tot la capitolul citit…ai invatat povestile pe de rost pentru cei mici iti cer in fiecare seara fix aceeasi poveste pe care ai citit-o si ieri si alarteri si cu o zi, o saptamana inainte:)
-mananci pranzul sau micul dejun pe blat in bucatarie, stand in picioare pentru ca sigur pana sa ajungi tu sa te asezi cu cei mici la masa, ei fie au terminat, fie aleraga prin casa si nu are rost sa te asezi si sa te ridici dupa el de atatea ori, e mai usor cand esti deja in picioare, fie trebuie sa pleci urgent dupa vreun alt copil sa il ridici de la gradinita/scoala…astepti cina sa te asezi si tu la masa cu toti ceilalti si atunci, fie te ridici de neunumarate ori pentru a mai aduce ceva uitat, fie mananci oricum cu cel mic in brate
-te ridici rupta de somn, dupa ce au adormit copiii seara si mai strangi cateva din jucariile pe care ei nu au mai apucat sa le puna la loc, ca dimineata cand te trezesti sa fie totul la loc pus….doar pana cand se trezeste primul copil si ele vor fi la loc imprastiate:))
Exact!!!!🤗