Hainele copiilor: organizare

Una din cele mai placute activitati pentru mine legate de ingrijirea unei familii numeroase este treaba cu hainele. Am o placere deosebita sa asez hainute in dulap, sa asortez camasute si pantaloni, sa calc, sa impaturesc..nu mi se pare o corvoada deoarece de-a lungul timpului mi-am perfectionat o rutina care chiar imi face viata usoara!

1. Asa cum am mai spus si aici, in fiecare zi bag o masina la spalat! Asa reusesc sa tin cosul de rufe aproape gol!

2. Pun hainele de scoala sau gradinita ale copiilor la uscat direct pe umerase; astfel se usuca mai usor si de multe ori nici nu mai trebuie calcate.

3. Cand se usuca le pun in dulap, tot pe umerase; in ziua de calcat le scot si vad ce mai trebuie netezit.

4. Calc, de obicei vinerea, pentru cel putin o saptamana: haine de scoala, gradinita, de biserica. ATAT!

5. Restul hainelor le impaturesc; fiecare copil are jumatate de raft: in fata pun pe un rand pantalonii, pe celalalt bluzele, iar in spate necesarul pentru sezonul urmator. Acum au in fata hainele de toamna-iarna, in spate cele de vara. Cand se schimba sezonul, doar fac rocada!

6. Hainele de casa sunt separat: incerc sa le asez o bluza si un pantalon pentru a le fi mai usor sa se schimbe cand vin de la scoala sau cand fac baie.

7. Intr-o cutie tin sosetele (de casa si de scoala), chilotei, maiouri, dresuri. Copiii mai mari isi iau singuri ce au nevoie cand intra la dus sau seara, cand isi pregatesc tinuta pentru a doua zi.

8. Hainele care sunt prea mari sau prea mici le depozitez in cutii mari, etichetate, pe raftul de sus.

9. Asez tot ce se poate la nivelul copiilor pentru a-si lua fiecare ce are nevoie (astfel le cresc responsabilitatea si independenta).

10. Daca avem o nunta sau orice alt eveniment pregatesc tinute cu cel putin o saptamana inainte pentru toti ai casei! In felul acesta, nu am vreo surpriza neplacuta (nasturi cazuti, dresuri rupte, pantaloni prea scurti)

42640676_140940300192611_8175218631571931136_n

Tu cum faci? Daca ai vreun secret, impartaseste-l cu noi..mamicile iti vor multumi recunoscatoare!

( As vrea ca tot ce scriu aici sa-ti fie spre ajutor, nu sa creasca frustrari sau neputinte in inima ta..si la mine in casa e dezastru uneori, nicio casa cu copii nu arata ca in revistele de design😊 Invata de peste tot lucruri care sa-ti faca viata mai usoara, potrivite cu ritmul vietii tale🤗)

Citeste si: Cand esti doar mama..

Daca vrei ca viata de mamica sa fie mai usoara..

Draga mamica obosita..

31 de comentarii

  1. Clar nu sunt la fel de bine organizată, dar când mă uit în partea de dulap a jumătății masculine, prind curaj pentru că știu că se poate mai rău. Cel mic a primit momentan 2 sertare de la comodă umplute cu haine care îi sunt acum potrivite și jumătate de raft din partea lui tati (e clar cine are cele mai multe haine în casă, nu?!) în care tronează o pungă mare cu haine care momentan îi sunt mari. De călcat eu nu obișnuiesc și am noroc de un soț care nu lucrează la birou și care merge pe ideea că hainele se indreaptă pe noi și nu e nevoie să fie călcate, iar eu normal că nu îl contrazic – doar nu o să-mi dau singură de treabă. 😁

  2. Multe idei ti le impartasesc si eu: hainele de tipul camasilor si rochiilor stau la uscat frumos pe umeras, pentru a scapa eventual de calcat( calcatul este pentru mine o corvoada). Si la noi este cam acelasi sistem de organizare al hainelor in dulap, cele de sezon in fata, iar cele pentru anotimpul urmatot in spate.
    PS: imi place si cum ai etichetat fiecare raft

  3. Cat ma bucur de postarea aceasta! Chiar ma gandeam azi sa te rog sa ne impartasesti idei legate de hainele copiilor. Noi avem casa intesata parca de hainele celor mici. Problema mea e cu hainele ramase mici de anul, dar inca mari pt celalalt.

  4. Și la noi e tot cu băgat mașina de spălat zilnic..când prindem cate o sărbătoare în timpul saptamanii se simte următoarea zi😅.

  5. Buna seara!
    moama, ce ordonata esti, Ancuta! Si cata rabdare!
    Urasc astea, mi se pare ca consuma timp aiurea. Am o singura zi pe sapt de spalat (schimb toate lenjeriile, strang toate alea din cosuri si de pe jos si de unde mai stiu eu ca se ascund sosetele murdare:), strang toate prosoapele din bucatarie folosite, pungile, etc) si spal una dupa alta, la uscat, si apoi triat si la loc. La loc nu toate, separ tinutele pe cateva zile, asa diminetile merge treaba rapid. Nu calc. La hainele ei, copila de pe la 8-9 ani e responsabila, isi decide ea ordinea, ii las insa numai cele necesare la indemana. Am haine sa ajungem dintr-o sambata in alta, am sosete identice X 8-9 deci daca nu le imperechiez nu e bai, si in 2 ani creste fata si vom purta sosete la fel deci cumpar 20 si gata :)))
    Noroc ca am masina de spalat, altfel sa fi spalat la mana as fi spalat zilnic…

  6. Felicitări pentru organizare! Pe mine mă ajută sa nu calc hainele un truc învățat de la o vecină mai in vârstă: când le scot din mașina le impatur ude si le las așa in coș o oră – două. Apoi le intind la uscat. Mie nu-mi place să calc 😉 Evident, nu merge la cămăși sau la haine mai pretențioase..

  7. Buna! Eu cand pun hainele la uscat le intind bine de tot si nu le mai calc. Cand le strang le impaturesc direct si zici ca sunt calcate. Raman totusi de calcat camasile si bluzitele. In rafturi le asez ca tine. Periodic le rearanjez ca se amesteca si mai raman mici.

      1. Ce ordonata ești Ancuța! Am sa pregătesc și eu de acum dinainte hăinuțele pentru evenimente. Ce idee buna! 🎉
        Eu nu ma împac asa de bine cu călcatul. Incerc sa îmi fac timp o data pe săptămână pentru călcat lenjeria, hăinuțele copiilor, hainelor de pat, prosoapele. În schimb cămășile soțului le calc doar în dimineața în care le poartă, altfel se insifoneaza în dulap.
        Fiecare copil are raftul lui cu hăinuțe puse pe categorii, dar pentru ca e mic spațiul sunt puse doar hăinuțele de sezon, celelalte le depozitez în cutii de plastic în pod. Noi nu avem haine de casa și de oraș, încerc sa ii învăț pe copii sa fie oricând prezentabili. Am pățit de câteva ori sa fiu nevoita sa ies în hainele de casa în oraș sau sa primesc vizite neasteptate și m-am simțit tare prost. O viață avem, de ce sa nu ne simțim frumoși și bine tot timpul. ☺️

  8. Buna! Eu cand pun hainele la uscat le intind bine de tot si nu le mai calc. Cand le strang le impaturesc direct si zici ca sunt calcate. Raman totusi de cakcat camasile si bluzitele. In rafturi le asez ca tine. Periodic le rearanjez ca se amesteca si mai raman mici.

  9. Si voi nu aveti probleme de genul „vreau si eu bluzita ca x”??? La noi se intampla de multe ori, baietelul mai mic vrea haine ca fratele lui (mereu face figuri la haine, ori vrea albastre, ori vrea ca fratele, ori il deranjeaza ceea ce nu l.a deranjat pana atunci la aceeasi haina)… nu reusesc sa am rabdare sa ii explic frumos, deobicei ajungem la „daca nu vrei asta, ia.o pe cealalta sau stai acasa si gata”. Avem cateva haine identice pentru amandoi ca sa ii mai imbrac din cand in cand la fel, dar in mare parte cel mic ajunge sa poarte hainele de la fratele mai mare (uneori se bucura pt ca si le.a dorit de mult din cauza ca aveau nu stiu ce desen).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *