Când ești mămică trăiești una dintre cele mai singuratice perioade din viața ta. Când ai copii și stai doar între ei, când gângurești cu zilele numai cu bebelușul tău sau cânți cântecele cu copilul de 1 an, simți de multe ori că ai pierdut legătura cu lumea, că nu mai știi să faci o conversație interesantă, că universul tău se limitează doar la casa ta. Soțul este multe ore plecat, când vine este obosit și tu nu prea ai cu cine discuta, cui să te plângi de boacănele copiilor sau de neputințele tale. Am trăit și eu astfel de stări, așa că știu exact cum te simți.
Soțul meu este bun și atent la trăirile mele, dar oricât aș încerca să îi explic cum mă dor sânii câteodată când alăptez bebelușul căruia îi ies dinții, nu ar putea să mă înțeleagă la fel de bina cum o face o mamă care a trecut prin această etapă. Când ești însărcinată și mișcă bebelușul prima oară, încerci să îi explici tatălui cum simți mișcarea, dar comparația cu „fluturii din burtă” nu exprimă nici jumătate din realitate; de durerile nașterii, ce să mai spun?? Nu există comparație cu nicio altă durere și DOAR o mamă ar putea să te creadă întru totul. Furtuna de hormoni din timpul sarcinii și postpartum pare lipsită de logică pentru majoritatea bărbaților, dar o altă mămică te înțelege numai din priviri. Toate grijile pe care ți le faci zilnic cu privire la sarcină, naștere, creșterea copiilor, îngrijirea casei și tot ce înseamnă viața de femeie, pot fi înțelese deplin doar de o altă femeie.
Dar unde găsești această prietenă mult dorită?
Poate ești binecuvântată cu o sora cu care te înțelegi foarte bine și cu care poți să comunici nu doar prin cuvinte. Bucură-te de relația voastră și prețuiește-o!
Dacă nu ai soră, caută mame care au copii de vârsta copiilor tăi și fă tot ce poți să te întâlnești cu ele; va fi bine și pentru tine și pentru copiii tăi care vor avea parteneri de joacă măcar câteva ore, cât timp tu vei putea vorbi cu cineva aflat în situația ta. Copiii tăi au nevoie de o mama-model de prietenie, așa că ia telefonul și programeaza o întâlnire cu altă mămică pentru săptămâna următoare. Stați de vorbă, beți un ceai, o cafea și încurajați-vă reciproc. Avem puterea să ridicăm, nu doar sa zdobim prin cuvintele noastre pe celelalte mame de lângă noi și ce multa pace si liniște primește și sufletul nostru când o facem!!
Dumnezeu a făcut-o pe femeie atât de minunată și completa, puternică și sensibilă in acelasi timp, plina de calitati si mai presus de orice, a pus in ea cel mai pretios dar, darul vietii. Sunt zile cand o vorba buna si un zambet, o imbratisare si un compliment pot sa ne dea putere sa mutam muntii din loc. Nu am intalnit inca femeia care sa-si doreasca altceva decat sa fie iubita si apreciata de sot, familie si prieteni. Mi-ar placea sa vad intre mame prietenii sincere, ziditoare si datatoare de putere; incurajatoare, nu doar critice; mobilizatoare, nu doar distructive.
Cineva trebuie sa faca primul pas!! Deci, pe cine suni azi?
Sursa foto: Pexels
Citeste si: Draga mamica obosita..
Foarte frumos! Mulțumim!
Bine ai revenit, Luana!
E pentru mine postarea asta?
Ce bine mi se potrivește!!
Mulțumiri,
Corina
Cu mare drag🤗
Impreuna cu o alta prietena, luau copiii si ieseau cu ei undeva cateva ore pentru ca mamica sa aibe un timp numai pentru ea!
Eu tot am zis ca ar trebui sa facem un fel de schimb, azi vin eu la tine si stau cu copiii (cei mici care inca nu merg la gradinita/scoala) pana ce tu iti termini treburile, iar maine vii tu la mine sa imi fac si eu treburile. Mi se pare o idee geniala, nustiu de ce nu reusesc sa faca asta mamicile in general… noi acum urmeaza sa ne mutam la casa noastra si abia astept sa o pun in practica, am o prietena in satul vecin care nu reuseste sa faca mai nimic fiind toata ziua singura cu 2 copii mici
O idee asemanatoare am gasit la o mamica americana: vinerea, impreuna cu o alta mamica, luau copiii lor si ai prietenei lor si ieseau cu ei undeva (in parc, la film) pentru ca mama sa aibe timp doar pentru ea!